Legătura dintre suplimentele de vitamina D din timpul sarcinii şi sănătatea osoasă a copiilor nu este confirmată de studii

Acest studiu a fost realizat pe un grup de 3.960 de femei britanice însărcinate de către o echipă de cercetători de la Universitatea din Bristol, condusă de Prof. Debbie Lawlor. Conform studiului, nu a putut fi stabilită o legătură semnificativă între nivelul de vitamina D din organismul acestor femei şi nivelul de mineralizare osoasă al copiilor lor, măsurat la vârsta de 9 ani şi 11 luni.

 

Nivelul de vitamina D din organism a fost studiat de-a lungul întregii perioade de sarcină, pornind de la cel mai scăzut nivel al său, în primul trimestru de sarcină, pentru a urca apoi progresiv, tendinţă accentuată în special în lunile de vară.

 

Vitamina D joacă un rol major în mineralizarea oaselor, stimulând absorbţia de calciu la nivelul intestinului şi fixarea sa în oase. Ea este sintetizată de organism în piele, sub acţiunea razelor ultraviolete, dar poate fi luată şi sub formă de supliment alimentar.

 

Concluziile acestui studiu au fost publicate în ultimul număr al revistei medicale Lancet.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed