Legea pensiilor a fost amendată substanţial de opoziţie în Comisia de muncă a Senatului

După ce Comisia a hotărât, cu majoritate de voturi, că Legea pensiilor poate fi modificată în ansamblul ei, senatorii au luat în discuţie toate amendamentele depuse de PSD şi PNL. Printre amendamentele care au fost adoptate marţi, şi care a transformat substanţial forma agreată de Guvern, se numără cel care stabileşte punctul de pensie de 45% din salariul mediu brut, şi cel prin care sunt eliminatedin Legea pensiilor categoriile care primesc pensii speciale. Acest lucru înseamnă că cel puţin teoretic pensionarea militarilor, magistraţilor şi alte categorii profesionale nu se va mai face cum a dorit Guvernul prin legea unitară a pensiilor, ci prin legi speciale, ca până acum.

 

Senatorii au mai decis şi ca stagiul complet de cotizare să fie de 30 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, iar stagiul minim de 10 ani, faţă de 15 ani, cât este în forma legii trimisă spre promulgare.

 

O altă modificare a fost adusă titlului actului, care se va numi acum „Legea privind sistemul de pensii”.

 

În ceea ce priveşte vârsta de pensionare, Comisia de muncă a Senatului a adoptat cu majoritate de voturi ca vârsta de pensionare a femeilor să fie 60 de ani, iar a bărbaţilor de 64 de ani, ministrul Ioan Botiş părăsind nemulţumit lucrările şedinţei. Decizia a fost luată după ce senatorii puterii şi ai opoziţiei s-au contrat peste o oră, în debutul şedinţei, pe oportunitatea modificării întregii Legi a pensiilor sau doar a cererii de reexaminare.

 

Din partea opoziţiei, la lucrările Comisiei au participat toţi cei şase membri, reprezentanţii Coaliţiei având doar trei, din cinci, reprezentanţi: Petru Başa, Cristian Rădulescu şi Alexandru Mocanu. A lipsit reprezentantul UDMR în comisie, Almos Albert, şi pedelistul Ion Ruşeţ.

 

Practic, deciziile luate în Comisia senatorială restabilesc forma Legii pensiilor aşa cum a ieşit ea din Comisia de Muncă a Camerei, înainte de a intra în atenţia deputaţilor, în controversata şedinţă de plen, pe 15 septembrie. Şi atunci, opoziţia, profitând de majoritatea fragilă a coaliţiei, stabilise în comisia de muncă a Camerei că punctul de pensie să reprezinte cel puţin 45% din valoarea salariului mediu brut, în loc de 732,8 lei, cât propusese Guvernul. De asemenea, ca şi senatorii, şi deputaţii au scos atunci din lege cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici din administraţia penitenciarelor, domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale. Deputaţii din Comisia de Muncă nu au fost însă în luna septembrie la fel de generoşi ca senatorii în privinţa vârstei de pensionare. Atunci, comisia Camerei stabilise că vârsta de pensionare pentru femei să fie de 63 ani, iar pentru bărbaţi de 65 ani. Toate aceste decizii au fost invalidate de plenul Camerei, însă prin deciziile senatorilor de marţi din Comisia de muncă, forma agreată de opoziţie a fost restabilită.

 

Pentru actuala coaliţie este esenţial ca Legea pensiilor să rămână în forma trimisă de Guvern. Premierul Boc a declarat, în cadrul dezbaterii din Camera Deputaţilor pe marginea Legii pensiilor, pe 15 septembrie, că neadoptarea actului normativ va duce la dublarea subvenţiei pentru aceste prestaţii sociale, până în 2012 putându-se ajunge la alocarea a 6 miliarde euro, bani care ar fi putut merge la investiţii. Acesta a precizat că neadoptarea Legii pensiilor va face ca subvenţiile de la bugetul de stat acordate fondului de pensii să crească în continuare, limitând astfel fondurile care pot fi acordate investiţiilor. Primul-ministru a estimat la trei miliarde de euro subvenţia pentru fondul de pensii în anul 2011, dacă Legea pensiilor este adoptată, în caz contrar subvenţia ridicându-se la cinci miliarde, sumă ce ar putea să crească la şase miliarde în 2012.

 

De altfel, adoptarea Legii unitare a pensiilor este un angajament asumat de Guvern faţă de FMI. Marţi seară, la ora 19.00 are loc o şedinţă a Coaliţiei, cu participarea delegaţiei FMI, nefiind excluse discuţii despre acest incident de la Senat, care a permis modificarea substanţială a acestui act normativ.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed