Dacă negociez cu trei sindicate şi unul din sindicate nu este format dintr-o treime din salariaţi (ci mai puţin), atunci se poate semna fără acordul sindicatului, dacă acesta blochează negocierea, a spus Luminiţa Dima, coordonator al practicii Dreptul Muncii, al casei de avocatură de business Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), în cadrul workshop-ului care a vizat negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, desfăşurat sub cupola celei de-a doua ediţii Lex Atelier.
În România se promovează negocierea pe bază voluntară (dacă părţile: angajatorul şi salariaţii sunt de acord). Nu există o obligaţie la nivel internaţional cu caracter imperativ în această privinţă.
Dacă firma are 21 sau mai mulţi angajaţi, atunci este obligată să demareze negocieri în fiecare an. Obligaţia de a demara negocieri colective o are indiferent de cum sunt organizaţi angajaţii firmei. Mai exact, firma are obligaţia de a informa salariaţii, printr-o invitaţie care să le explice că pot avea reprezentanţi aleşi la negocieri. Invitaţia însă nu e recomandat să fie trimisă prin e-mail, pentru că informaţiile trimise pe mail nu sunt considerate probă. Angajatorii pot afişa invitaţia la avizier la punctele de lucru şi la sediul firmei. Dar atenţie! Angajatorul nu are nicio obligaţie să îi organizeze pe salariaţi.
Salariaţii trebuie să ştie că pentru o negociere colectivă reprezentanţii lor trebuie mandataţi expres. Pentru că sunt două categorii de reprezentanţi ai salariaţilor: cei cu mandat pe patru ani, cu alt tip de expertiză şi atribuţii, şi reprezentanţii aleşi special pentru negocierile colective.
Salariaţii sunt reprezentaţi printr-un sindicat care este imperativ să fie reprezentativ tocmai pentru că această structură are puterea de a-i reprezenta pe toţi, pornind de la premisa că un contract colectiv se aplică tuturor angajaţilor firmei, explică Luminiţa Dima.
Salariaţii trebuie să ştie că un sindicat reprezentativ trebuie să fie format dintr-o treime din numărul angajaţilor. Dacă nu poate întruni această condiţie, atunci sindicatul merge la Confederaţia de care aparţine şi îşi ia reprezentativitate prin transfer (sau afliere), dar dacă şi numai dacă şi confederaţia în cauză este reprezentativă. Salariaţii mai trebuie să ştie că cele două condiţii sunt alternative, nu cumulative, mai spune Luminiţa Dima. Cu alte cuvinte, este suficient să îndeplineşti una din ele pentru a fi în conformitate cu legea.
Salariaţii pot avea două sindicate reprezentative, de exemplu. În acest caz, vor veni amândouă la negocieri.
Dacă eşti salariat, cum îţi alegi reprezentantul în negocieri?
Eşti eligibil ca reprezentant al salariaţilor în negocierile colective dacă ai minimum 21 de ani şi cel puţin un neîntrerupt de experienţă de muncă la firma în cauză. Nu e recomandat să alegi un şef să te reprezinte, dacă vrei ca negocierile să nu fie manipulate.
Ce se întâmplă dacă părţile implicate în negocieri nu ajung la un acord?
În acest caz, se poate declanşa conflictul de interese. Şi aici intervine un terţ pentru a-l gestiona. Acest terţ nu este instanţa, pentru că s-au respectat reglementările legale în cadrul negocierilor.
Terţul poate fi un conciliator, care aduce părţile laolaltă pentru a negocia din nou. În cazul acestei proceduri, terţul nu spune nimic. Este observator pasiv care nu intervine în discuţiile părţilor. El, practic, obligă părţile să stea la masă să negocieze.
Dacă nu funcţionează această tactică, atunci se poate recurge la mediere, în cadrul căreia terţul propune o soluţie părţilor. Dacă nici în acest caz părţile nu s-au înţeles, se poate recurge la arbitraj. Comisia de Arbitraj dă o soluţie ce închide conflictul, dar, spre deosebire de nivelul anterior-soluţia trebuie obligatoriu respectată şi nu se mai poate reveni asupra ei. Salariaţii mai trebuie să ştie că toţi aceşti terţi sunt plătiţi de către părţile implicate.
