Lia Olguța Vasilescu pregătește terenul pentru o eventuală AMÂNARE a recalculării pensiilor!

„Noi nu trebuie să uităm faptul că Parlamentul României a aprobat-o încă de anul trecut, a fost atacată la CCR pentru mai multe chestiuni. Ea a fost declarată constituţională de Curte, s-a cerut doar ca pe trei paragrafe să se clarifice mult mai bine nişte termene, deci, practic, nu era nimic neconstituţional, dar, cu toate astea, s-a întârziat şase luni de zile, timp foarte important pentru specialiştii de la Casa Naţională de Pensii care trebuie să înceapă deja recalcularea a peste 5 milioane de pensii, vă daţi seama ce muncă titanică, timp în care se putea organiza licitaţia pentru soft, pentru că, ştiţi foarte bine, conform legislaţiei din România nu poţi să faci o achiziţie până când legea nu apare în Monitorul Oficial. Deci, practic, au pierdut şase luni de zile pe care nu ştiu cât de repede le vor putea recupera cei de la Casa de Pensii. Eu sper că nu se va întârzia în niciun fel termenul din lege, de altfel nici nu au cum să îl întârzie pentru că este prevăzut în această lege, dar este foarte adevărat că ar fi avut şase luni în plus pentru recalcularea pensiilor”, a spus Lia Olguţa Vasilescu, citată de Agerpres.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed