Licitaţia pentru alegerea companiei de măsurare a audienţelor TV în 2012-2016 va avea loc în mai

Marţi a avut loc cea de-a doua şedinţă a Comisiei Paritare pentru alegerea furnizorului SNMATV (COMPAR) la care au participat membrii Comisiei, reprezentanţi ai CNA, ai staţiilor TV, agenţiilor de media şi ai clienţilor de publicitate, membri ai Asociaţiei Române pentru Măsurarea Audienţelor (ARMA). În cadrul şedinţei membrii COMPAR au discutat şi aprobat Caietul de sarcini al licitaţiei.

Potrivit reprezentanţilor CNA, caietul de sarcini reflectă evoluţiile actuale şi de perspectivă în domeniul televiziunii, îndeosebi sub aspectul dezvoltării sistemelor digitale (DTH, IPTV, cablu digital, web TV, servicii TV pe internet).

Tot marţi a fost aprobată lista societăţilor care se ocupă de măsurarea audienţelor TV cu ajutorul sistemelor de tip peoplemeter care vor primi invitaţii pentru a participa la licitaţie: AGB Nielsen Media Rsearch, GfK Romania, Kantar Media (TNS UK), Mediametrie, Media Research.

Procedura de licitaţie se va iniţia la începutul lunii mai 2010. CNA a demarat în luna martie procedurile pentru desemnarea unei noi companii de măsurare a audienţelor TV, câştigătorul urmând să fie anunţat la începutul anului 2011.

În prezent măsurătorul de audienţe TV este compania de cercetare GfK, care a câştigat pe 8 ianuarie 2007 licitaţia pentru măsurarea audienţei televiziunilor din România  în exclusivitate, pentru perioada 2008-2012. Postul public de televiziune a contestat în mai multe rânduri măsurătorile făcute de GfK, într-o perioadă în care TVR a coborât în topul preferinţelor telespectatorilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed