“Am adresat o scrisoare Consiliului de Securitate al ONU pentru a-i cere să ia toate măsurile necesare pentru a proteja popoprul sirian”, a declarat, pentru AFP, Nabil al-Arabi, cu puţin timp înainte de începerea unei reuniuni ministeriale arabe însărcinate cu monitorizarea crizei siriene.
Întrebat dacă în scrisoarea sa a solicitat o acţiune militară împotriva regimului preşedintelui Assad, el a răspuns că nu a menţionat “o intervenţie militară”.
Comunitatea internaţională nu se orientează către o intervenţie militară în Siria, estimase Nabil al-Arabi într-un interviu publicat vineri de cotidianul saudit Asharq Al-Awsat. “În prezent, nu există nicio intenţie de a interveni militar” în Siria, spunea acesta.






