Litoralul românesc, în presa de la Moscova apare prezentat ca o destinație unde prețurile sunt accesibile, localnicii vorbesc limba rusă, iar turiștii din Federația Rusă se simt bineveniți. Un blogger rus care a vizitat Constanța a descris experiența sa, relatând că „fetele românce îi iubesc pe ruși”, iar acest lucru a fost preluat rapid de publicațiile din Moscova.
Litoralul românesc, în presa de la Moscova – prețuri mici și turiști generoși
Bloggerul a început analiza cu detalii legate de costurile pentru cazare, masă și distracții. Comparând litoralul românesc cu stațiunile rusești de la Marea Neagră, precum Soci sau Gelendjik, el a ajuns la concluzia că în România prețurile sunt „de nimic”. Acesta a subliniat că tocmai acest aspect atrage turiștii ruși, care, spre deosebire de alți vizitatori europeni, „petrec la maximum” și cheltuie fără rețineri. „De aceea, turiștii noștri sunt apreciați foarte mult aici”, a notat autorul, potrivit Profit.ro.
Potrivit relatării sale, cei mai mulți români ar vorbi rusește, ceea ce ar face comunicarea foarte ușoară. Pe plajele din Constanța, bloggerul afirmă că a avut impresia că se află în Rusia, deoarece aproape toți turiștii se exprimau în această limbă.
Un alt aspect remarcat în text este legat de interacțiunile dintre turiști și localnici. Bloggerul a povestit că româncele îi tratează cu simpatie pe ruși, mai ales pentru că aceștia sunt dispuși să facă daruri generoase. „Mergi pe plajă, iar în jur – mulțimi de fete. Parcă ești în străinătate, dar toți vorbesc în rusă. Fetele românce îi iubesc foarte mult pe frații noștri”, a adăugat acesta, sugerând că atmosfera este prietenoasă și lipsită de bariere culturale.
Constanța, alternativa la Soci
Explicația pentru numărul mare de turiști ruși în Constanța ar fi, potrivit bloggerului, asemănările dintre litoralul românesc și cel rusesc. „Este aceeași Mare Neagră – doar că prețurile sunt mai mici”, a notat acesta.
În plus, chiar dacă România a intrat în spațiul Schengen, prețurile „nu sunt europene”. Mai mult, nu doar rușii se bucură de aceste tarife accesibile, ci și turiștii din vestul Europei, pentru care vacanțele pe litoralul românesc par foarte avantajoase.









