Lovitură pentru șoferi! Prețul la motorină va atinge un prag psihologic

Previziuni sumbre pentru prețurile carburnaților. Benzinăriile deja au început să nu mai vândă carburanți sub 6 lei litru, iar prețurile vor exploda și mai mult.

Mai exact, analiștii estimează că în luna octombrie prețul pentru benzină și motorină va trece de 6 lei litru. Amintim faptul că în doar 3 săptămâni, carburanții s-au scumpit cu până la 19 bani pe litru, iar vinovații ar fi marii producători care au scumpit barilul de petrol, cu scopul de a-și recupera pierderile de anul trecut.

Pe lângă prețurile carburanților care sunt mult mai mari, analiștii economici susțin că scumpirile vor continua și vor fi resimțite în tot ce vom cumpăra pentru viața de zi cu zi.

De menționat este faptul că, în medie, un litru de benzină sau de motorină a fost cu peste 20 de bani mai scump de la o lună la alta, iar șoferii au rămas și ei șocați de modul în care a ajuns să crească.

Prețul motorinei va ajunge la 7 lei

Un șofer a declarat pentru Digi24 că prețurile au crescut la orice, inclusiv la carburant, iar pentru un om de rând aceste scumpiri se simt în buzunar.

„Numai în România se pot scumpi în halul ăsta. Noi, populația, suportăm tot. Muncim doar ca să plătim taxe, impozite și prețuri mărite la tot. Absolut tot! Era la 6 lei și 11 bani, azi e 6,18. Probabil, o să ajungem să mergem cu bicicleta curând. Se simte, pentru că noi muncim, fiind și studente, cheltuielile sunt mai mari”, a spus un șofer pentru Digi24.

De menționat este faptul că făcând o comparație cu aceași perioadă a anului trecut, un plin de benzină costă acum cu 40 de lei mai mult, iar aceste scumpiri nu se vor opri prea curând.

Specialiștii în economie spun că scumpirile la combustibil sunt urmare a creșterii rapide a prețului barilului de petrol. La rândul său, Adrian Negrescu, analist economic a declarat pentru Digi24 că prețul motorinei a crescut mai mult decât cel al benzinei, iar efectele vor fi resimțite în fiecare zi.

„Prețul mediu al unui litru de benzină a crescut cu 2,7%, iar motorina s-a scumpit cu 3,8 la sută. Ceea ce înseamnă că un plin costă în acest moment cu 8, respectiv 11 lei, mai mult decât luna trecută. Efectele scumpirii carburanților le vom resimți în tot ceea ce cumpărăm și folosim în viața de zi cu zi”, a declarat analistul pentru sursa citată.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed