Lucrările de pe Valea Oltului îi împiedică tinerii să se înscrie la facultate. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) a decis să deschidă un birou în Râmnicu Vâlcea în contextul închiderii Văii Oltului, care afectează semnificativ traficul în zonă, conform unui comunicat de presă al instituției.
„Datorită numărului mare de candidați din județele Vâlcea, Argeș, Dolj, Gorj și Olt, ale căror dosare au fost validate și declarate admise în sesiunea iulie 2024, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a decis ca depunerea documentelor în original pentru confirmarea locurilor să se facă și la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea.
Măsura a fost luată pentru a veni în sprijinul candidaților, ca urmare a traficului îngreunat cauzat de lucrările de pe Valea Oltului.
Programul de procesare a dosarelor în contextul lucrărilor pe Valea Oltului
Candidații declarați admiși la ULBS sunt așteptați la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, situat pe strada General Praporgescu 19.
ULBS va procesa dosarele în zilele de 22-23 iulie pentru candidații la Facultatea de Inginerie și în zilele de 25-26 iulie pentru restul facultăților din cadrul ULBS, între orele 9:00-13.00 și 15.00-19.00. Procedura de confirmare a locurilor va fi asigurată de cadre didactice și personal administrativ din ULBS”, se arată în comunicatul universității
Circulaţia rutieră pe Valea Oltului a fost închisă pe timpul zilei pentru o lună, începând de luni, 8 iulie, pentru lucrări la autostrada Sibiu – Piteşti. Această măsură a determinat ULBS să faciliteze accesul candidaților prin deschiderea biroului din Râmnicu Vâlcea.











