„Lunea neagră“ a şters zeci de miliarde de dolari dintr-un foc

Scăderile masive cu care bursele de acţiuni au încheiat săptămâna trecută au continuat şi ieri, investitorii căutând să fugă cât mai departe de activele care le-ar aduce pierderi dacă economia Chinei, a doua ca mărime din lume, ar ateriza dur.

Şi sunt semne că Beijingul a scăpat controlul direcţiei. Ceea ce a început pe bursele chineze ca un val local de turbulenţe a cuprins acum bursele de acţiuni din întreaga lume, materiile prime de bază pentru industrie şi valutele economiilor emergente dependente de pofta pentru importuri a Chinei. Unii analişti fac deja paralele cu criza financiară din Asia de la sfârşitul anilor ’90.

Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de luni cu o scădere abruptă de 6,3% la nivelul principalului indice BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece acţiuni. Scăderea a şters 8 miliarde de lei din capitalizarea companiilor listate. Rulajul cu acţiuni a fost de 28 milioane de lei, de patru ori mai mare decât într-o zi obişnuită. Acesta este un semn de panică. Petrom, cea mai valoroasă companie de la Bu­cureşti, a consemnat un minus de 8%, în timp ce Fondul Pro­prie­ta­tea, cea mai tran­zac­ţio­nată, a căzut cu 6,7%. SIF-urile au pier­dut pe medie 6,65%, SIF 3 pierzând chiar 9%.

 

mai multe, pe ZF

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed