M. Mobius: România este în centrul atenţiei investitorilor globali (video)

0

Declaraţia a fost făcută de Mark Mobius, unul dintre ce mai cunoscuţi investitorii de pe pieţele în curs de dezvoltare, într-un interviu acordat cotidianului britanic Telegraph. Problema rămâne însă, cea a lichidităţii reduse, spune reprezentantul companiei americane Franklin Templeton, care urmează să administreze Fondul Proprietatea.

„Pieţele de frontieră sunt în centrul atenţiei acum. Reprezintă zona fierbinte, în sensul că mergem în noi zone în care nu am investit cu adevărat. Kazahstan, România, Vietnam, zone din Afica precum Nigeria, Kenya şi aşa mai departe. Desigur, am avut un interes modest înainte pentru aceste pieţe, dar acum am alocat fonduri destinate special pentru aceste pieţe de frontieră”, a declarat manager Templeton Emerging Markets, Mark Mobius. 

„Pieţele de frontieră sunt o subdivizie a pieţelor emergente. Provocarea este, desigur, a lichidităţii. Pentru a avea un impact asupra unui fond cu 1,5 miliarde, trebuie să ai destule titluri de vândut. Şi aceasta este problema pieţelor de frontieră”, a precizat acesta.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel