Aceasta este povestea unui tânăr talentat din România. Nu aş fi aflat-o nici eu dacă desenele lui nu ar fi uimit mai mult de patru milioane de oameni pe TikTok, cea mai nouă platformă de socializare şi chiar de schimb cultural. Dacă patru milioane de oameni ar investi câte un euro în arta lui Mădălin Creţu, acum el ar fi milionar. Deocamdată este doar un tânăr care munceşte pentru visul său. Vă invit să citiţi acest interviu cu sufletul plin şi mintea deschisă. România are şi astfel de tineri!

– Cine eşti tu, Mădălin?
Mă numesc Creţu Mădălin Iulian, sunt născut în Comuna Poiana Mărului, Braşov, am 24 de ani şi sunt artist.

– Din câte ştiu, ai început să desenezi pe la 13 ani – personaje din desene animate. Te-ai format într-o familie de artişti?
Da, într-adevăr, am început să desenez cândva după vârsta de 13 ani. Desenam personaje din desene animate. Totul a plecat de la o concurenţă creată în şcoala generală la care învăţam atunci. Văzând desenele unei fete şi cât de frumos le lăudau colegii, am simţit că pot şi eu. M-am ambiţionat şi imediat am început să las desenele să vorbească de la sine, pentru mine. În familia mea nu s-au cunoscut talente sau înclinaţii spre un astfel de domeniu.

„Am fost foarte reticent în a fi văzut sau ştiut ca un băiat care desenează frumos”

– Ai început să desenezi constant dintr-un preaplin de talent sau din dorinţa de a-ţi alunga plictiseala şi a aduce pe hârtie eroii favoriţi?
E greu de explicat cum şi de ce am început să desenez. Cumva simţeam că pot. Simţeam că pot avea capacitatea de a evolua foarte mult încă de la vârsta aceea fragedă. Orele investite, însă, au fost nenumărate.

– Într-o postare pe social media, spuneai că în timpul liceului „foaia a rămas albă”. De ce te-ai oprit? Ţi-a fost zbuciumată adolescenţa?
În perioada liceului, desenele le puteam număra cu uşurinţă pe degetele de la o mână. Pentru mine, liceul a fost un pas important şi o schimbare majoră în viaţă. Venind dintr-un mediu rural într-unul urban… nu mi-a fost uşor să mă acomodez. Recunosc că am fost foarte reticent în a fi văzut sau ştiut ca un băiat care desenează frumos. Aşa gândeam atunci şi aşa a fost să fie. Pe acei ani îi pot numi ani pierduţi, chiar dacă timpul este cel mai important în acest domeniu. Cu timpul mă lupt mereu. Însă probabil aşa a fost să fie. Dacă aş fi desenat, nu aş fi avut timp pentru învăţat şi poate nu aş fi terminat liceul. Am terminat un liceu cu profil real şi am reuşit să iau şi Bacalaureatul. Ca mai apoi să sacrific studiile superioare şi nu numai, pentru a dedica tot timpul creionului.

„Prima mea comandă de portret a durat zile întregi şi am vândut-o pe 40 de lei”

– Întrebarea firească… de ce te-ai reapucat?
Îmi amintesc cum, după liceu, toţi colegii au plecat pe drumul lor, la facultăţi, numai eu nu. M-am încăpăţânat şi totodată ambiţionat să risc totul şi să desenez. Mama mea îşi dorea foarte mult să urmez o facultate şi un curs firesc al vieţii. În ciuda presiunilor, am rămas hotărât să lupt pentru visul meu. Nu avea job, nu aveam bani, nu aveam speranţă, nici viitor. Desenam, zeci de ore, fără a avea vreo garanţie. Prima mea comandă de portret a durat zile întregi şi am vândut-o pe 40 de lei.

– Cine te-a sprijinit, cine te-a încurajat?
Au fost multe persoane care îmi recunoşteau talentul, mă încurajau şi îmi ofereau sprijin. Chiar şi mama mea, care ar fi vrut să o iau pe un al drum, mă încuraja cel mai mult. Persoane care mă sprijineau erau multe, însă dintre ele, cel mai probabil nu credea nimeni că voi face ceva cu asta în viitor. Ştiam asta. Am trăit cu asta.

– Către ce formare profesională ai optat? Ai 24 de ani… ce planuri de carieră ai?
În prezent nu optez pentru o carieră într-un anumit domeniu. Continui să desenez şi mereu asta va fi prioritar pentru mine.

– Consideri că în România poţi trăi exclusiv din arta ta?
Consider că mereu am trăit din arta mea, dar nu am riscat niciodată să fie singura mea sursă de venit. Am vrut mereu să fiu cu capul pe umeri şi cu picioarele pe pământ.

– Desenezi doar în creion. Ce relaţie ai cu celelalte forme de exprimare în domeniul tău… culorile?
Pentru mine mereu vor exista creionul şi hârtia. Am investit mii de ore în asta şi nu mă văd vreodată încercând altceva.

– Ceea ce iese din mâinile tale e mai fidel decât fotografia. Faptul că lucrezi până în cel mai mic detaliu poate fi considerat chiar terapeutic?
Procesul unei lucrări de genul acesta este foarte complex şi aş putea vorbi la nesfârşit despre acesta. Ce se întâmplă în timpul acestui proces este greu de exprimat. Terapeutic e puţin spus. Când desenez, mă rup de tot. Pierd noţiunea timpului. Odată ce am început să desenez, îmi este foarte-foarte greu să mă mai opresc. Tehnicile sunt infinite şi mereu există ceva nou.

– Cât durează, în medie, să realizezi o lucrare?
O lucrare poate dura 20 de ore, însă poate ajunge şi la 100 de ore. Totul depinde de complexitate şi dimensiune.

– Ce te inspiră?
La fel – o întrebare la care aş putea răspunde într-un roman. Cel mai mult mă inspiră chipurile oamenilor. Ceea ce transmit ei. Eu, când desenez un portret, practic privesc chipul acelei persoane zeci de ore. Îl învăţ pe de rost. Fiecare fir din sprânceană. Fiecare semn. Fiecare perfecţiune şi imperfecţiune. Asta mă inspiră.

– Ce artişti din domeniul tău apreciezi?
Artistul care îmi dă mereu putere să evoluez este Kelvin Okafor.

„Cea mai dragă şi deosebită lucrare este cea a Domnului Iisus”

– Care este cea mai dragă lucrare pe care ai realizat-o până acum?
Cea mai dragă şi deosebită lucrare este cea a Domnului Iisus. Este cea mai muncită şi are şi o poveste specială pentru mine. Înainte ca mama mea să decedeze, şi-a dorit ca eu să realizez un portret după chipul Domnului. Emoţiile şi stările trăite pe parcursul realizării acestui tablou sunt foarte puternice. În prezent, biserica din comuna în care m-am născut este în posesia acestei lucrări.

– Fotografiezi lucrările pe cele pe care le dăruieşti sau le vinzi? E greu să te desparţi de arta ta?
Fie că primesc bani sau nu, este mereu greu să mă despart de lucrările mele. Timpul investit în fiecare desen îşi lasă mereu amprenta asupra mea.

– Cum îţi găseşti motivaţia în artă?
Motivaţia mereu a venit de la sine. Privesc în trecut, îmi aduc aminte de unde am pornit şi brusc apare dorinţa de a începe un nou desen.

„Desenul nu este un domeniu de cancan sau de interes la nivel naţional”

 – De ce nu eşti o vedetă?
Probabil pentru că desenul nu este un domeniu de cancan sau de interes la nivel naţional. Însă lumea care mă ştie pentru ceea ce fac mă face să mă simt mai apreciat decât se simt multe vedete.

– Cât de mult te ajută promovarea pe social-media?
Tot ce ţine de social-media m-a ajutat să ajung unde sunt acum. Să fii recunoscut de atâţia oameni pentru ceea ce faci este un sentiment greu de exprimat.

– Care este cel mai frumos compliment pe care l-ai primit pentru arta ta?
Complimentele pe care le primesc sunt înduioşătoare pentru mine. Câteodată nu realizez cum mă privesc unii oameni şi cât de mult mă respectă şi apreciază pentru ceea ce fac. Este de departe cea mai mare răsplată pe care o pot primi. Ţin minte un comentariu de pe o reţea de socializare: „Ţineţi minte această semnătură! Într-o zi va valora milioane”. Când citeşti aşa ceva, nu ai cum să nu te emoţionezi.

„Nici sărăcia sau insuccesul nu mă vor opri din a desena”

– Cel mai dificil moment pentru tine, până acum?
Fără îndoială, cel mai dificil moment pentru mine este pierderea mamei mele. M-am pierdut pe mine, dar în desen m-am regăsit. Ultimele cuvinte ale mamei mele adresate mie au fost „orice ar fi, continuă se desenezi”. Aşadar, nimic nu mă va opri vreodată. Nu voi încălca ultimul ei cuvânt. Nici sărăcia sau insuccesul nu mă vor opri din a desena.

– Cea mai mare dorinţă?
Cea mai mare dorinţă a mea este să inspir cât mai multă lume prin ceea ce sunt şi ceea ce fac.

– Cea mai importantă persoană din viaţa ta?
Cea mai importanta persoană va rămâne mereu mama mea. –

– Lasă-ţi aici un mesaj pe care să îl reciteşti peste 10 ani.
„Dorinţa şi perseverenţa m-au adus unde sunt acum”.