Marea Britanie anunţă că intensifică negocierile comerciale cu Statele Unite

Regatul Unit a plasat un acord comercial cu Statele Unite în fruntea unei liste de priorităţi post-Brexit, subliniind că încheierea unor acorduri bilaterale este unul dintre principalele beneficii ale ieşirii din Uniunea Europeană.

”Intensificăm negocierile, pentru a ne afla într-o poziţie bună, care să ne permită progrese după alegerile din SUA”, a afirmat Truss pe Twitter.

”Dorim un acord care să răspundă nevoilor tuturor regiunilor din Marea Britanie şi care să aducă progrese în domenii moderne cum ar fi tehnologia şi serviciile”, a arătat aceasta.

În pofida retoricii pozitive referitoare la perspectivele unui acord, nu a fost stabilită încă o dată pentru acord, iar Truss a trebuit să respingă criticile opoziţiei că un acord ar însemna reducerea standardelor alimentelor şi permiterea accesului american în sistemul de sănătate britanic.

Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului britanic, companiile britanice ar face economii de 493 de milioane de lire după liberalizarea tarifelor, în cadrul unui acord ambiţios cu Statele Unite.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed