Mariana Câmpeanu: România departe de ţintele propuse

Ana Draghici

“Obiectivele pe care România şi le-a transpus în realizarea acestei strategii Europa 2020 sunt convinsă că sunt foarte greu de realizat, deşi ţintele noastre sunt mult mai mici decât media europeană.” Mariana Câmpeanu ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Pentru 2020, România a stabilit ca rata de ocupare a populaţiei de 20-64 de ani să ajungă la 70 de procente. Şi deşi cifrele nu sunt la fel de ambiţioase ca cele de la nivel european, se pare că vor rămâne doar un vis.

 

“Rata de ocupare, aşa cum aţi văzut, cred că este o ţintă foarte frumoasă, dar greu de atins în condiţiile în care o creştere economică susţinută nu avem.”

 

Evoluţia numărului de locuri ocupate de populaţia de 20-64 de ani arată şi ea că România se îndepărtează de ţintă. Un studiu lansat de Blocul Naţional Sindical relevă că rata de ocupare a scăzut de la 64.4% în 2007 la 62.8% în 2011.

 

Şi evoluţia numărului de copii care abandonează şcoala arată o agravare a situaţiei. Rata părăsirii sistemului educaţional a crescut de la 13.9% în 2007 până la 17.5% în 2011, conform aceluiaşi studiu. Iar lucrurile nu se vor îndrepta prea curând.

 

“Din păcate, cred că încă trecem printr-o perioadă în care copiii muncesc alături de părinţi pentru subzistenţă şi abandonează foarte uşor şcoala.”

 

Printre cauzele care ar putea duce la neîndeplinirea obiectivelor naţionale se numără atât situaţia economică globală, cât şi cea internă.

 

“Este greu în condiţiile de criză mondială şi de instabilitate economică în România. Această instabilitate este dată de efortul enorm pe care România trebuie să-l facă la anul pentru a plăti un vârf de datorie de peste 4 miliarde euro. Şi acest lucru te face ca, în economie, să jonglezi între dezvoltarea anumitor ramuri în detrimentul altora, în aşa fel încât să faci rost de aceşti bani.”

 

În prezent, potrivit studiului BNS, aproape nouă milioane de români se află în situaţii de risc de sărăcie sau excluziune socială. Asta înseamnă 46% din populaţie, fapt ce situează România pe primul loc în Europa, odată cu publicarea rezultatele oficiale ale ultimului recensământ al populaţiei.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole