AcasăMoney&PeopleMihai Mitoșeru, operat de urgență!

Mihai Mitoșeru, operat de urgență!

Mihai Mitoșeru se află chiar acum pe masa de operație a unui spital privat din București. Cunoscutul prezentator de televiziune a ajuns la doctor pentru un control, deoarece o inflamație venoasă apărută recent la unul din picioare îi dădea dureri insuportabile.

Medicii de la clinica la care a ajuns de mână cu Adriana Bahmuțeanu, buna sa prietenă, au hotărât să-l opereze de urgență, pentru a scădea riscul de mărire a unor cheaguri de sânge.

În vârstă de 45 ani, Mitoșeru nu este străin de acest gen de probleme, care i-au provocat și în trecut multe emoții. În urmă cu șase ani, prezentatorul emisiunii ”Se strigă darul” (Kanal D) și gazdă a multor evenimente mondene, a ajuns la bisturiu tot din cauza tromboflebitei. I-a fost extirpat un cheag de sânge de sub artera unui picior altfel se putea îmbolnăvi grav, ba chiar prezenta risc de mortalitate. În plus, în familia sa, un apropiat și-a pierdut viața din cauza unei probleme medicale similiare netratată la timp.

În urmă cu 6 ani, Mihai Mitoșeru a mai fost operat din cauza varicelor

”Poate e șocant, dar noi astazi am venit la un control si, iată, în urma cu câteva minute,  Mihai a fost băgat în blocul operator! Asta da viteză de reacție a medicilor, care au vrut sa evite alte complicații!”, a declarant Adriana Bahmuțeanu, cea care l-a însoțit pe Mihai la respectivul control.

Ultimele Articole