Militarii ruși și ucraineni stau la aceeași masă! Centrul care controlează exporturile de cereale ale Kievului a fost inaugurat

Centrul de coordonare comun însărcinat cu controlul exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră a fost inaugurat miercuri la Istanbul, conform acordurilor semnate pe 22 iulie, transmite AFP, potrivit Agerpres.

În virtutea acestor acorduri, valabile timp de 120 de zile între Rusia, Ucraina, Turcia şi Naţiunile Unite, CCC va fi însărcinat cu efectuarea de inspecţii de nave la plecare şi la sosirea la Istanbul, în scopul garantării faptului că ele nu transportă altceva în afară de cereale.

În porturile Mării Negre se lucrează pentru pregătirea exporturilor de cereale în conformitate cu acordul semnat de Ucraina și Rusia la Istanbul săptămâna trecută, potrivit marinei ucrainene.

„Pregătirile au fost reluate în porturile Odesa, Chornomorsk și Yuzhny”, transmite Marina, potrivit CNN. „Plecarea și sosirea navelor în porturile maritime se va efectua prin formarea unei caravane care va fi însoțită de nava principală”.

Experții în navigație și hidrografie lucrează pentru a se asigura că rutele din cele trei porturi sunt sigure.

„Specialiștii militari și civili caută cu atenție obiecte subacvatice, instalează echipamente de navigație care vor ajuta la siguranța navigației”, a adăugat Marina. „Lucrările de cercetare hidrografică sunt, de asemenea, în curs de desfășurare – determinarea adâncimii, a canalelor și a rutelor recomandate”.

Oficialii ucraineni au spus că speră că primele transporturi vor pleca până la sfârșitul acestei săptămâni. Navele comerciale vor avea o escortă până la marginea apelor teritoriale ucrainene.

Ucraina şi Rusia au semnat vineri, cu Turcia şi ONU, acorduri privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, blocate din cauza conflictului armat între cele două ţări.

În cele 120 de zile de valabilitate a acordurilor pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone de cereale din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte.

Rușii spun că nu exclud ca acordul pentru exporturile de cereale să eșueze

Viceministrul rus de externe Andrei Rudenko nu a exclus miercuri un eşec în cazul acordului mediat de Turcia privind deblocarea exportului de cereale ucrainene prin Marea Neagră în cazul în care obstacolele din calea exporturilor agricole ale Rusiei nu sunt înlăturate cu promptitudine.

Un eşec al „acordului privind cerealel” nu poate fi exclus, dar partea rusă speră că acest lucru nu se va întâmpla, iar toţi partenerii îşi vor respecta pe deplin obligaţiile, a spus viceministrul rus.

Interfax îl citează pe înaltul diplomat rus afirmând că transporturile de cereale din Ucraina vor începe în curând şi că speră că acordul privind cerealele ucrainene se va menţine.

„Sperăm întotdeauna în ceea ce este mai bine şi aşteptăm ca partenerii noştri să pună în aplicare ambele componente ale acestui ‘acord privind cerealele’ care vizează reluarea exportului de cereale ale Ucrainei şi ridicarea restricţiilor la exportul de cereale ruseşti în general”, a afirmat Rudenko într-o conferinţă de presă la Moscova, întrebat dacă întârzierea punerii în aplicare a condiţiilor pentru cerealele ruseşti ar putea duce la eşuarea acordului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed