Millennium Bank România va instala casierii şi în unităţile bancare pentru populaţie

„Am decis să dezvoltăm oferta de servicii pe care o oferim prin intermediul reţelei teritoriale pentru a satisface mai bine nevoile clienţilor noştri şi pentru a le pune la dispoziţie întreaga noastră ofertă de retail, inclusiv operaţiuni la casierii”, a declarat directorul general al băncii, Jose Toscano.

Lucrările de dezvoltare se vor desfăşura în 46 de unităţi ale băncii, începând cu 13 iulie.

Banca îşi extinde acum activităţile în unităţile care aveau o ofertă specializată de consumer finance şi instalează şi în acestea casierii pentru a oferi servicii complete de retail, se arată în comunicat.

Toate unităţile dintr-un oraş incluse în acest program vor fi închise în aceeaşi perioadă pentru lucrări. În acelaşi timp, clienţii pot accesa produsele şi serviciile băncii în cadrul sucursalelor care aveau deja casierii şi ofereau servicii complete de retail încă de la deschiderea lor.

Millennium Bank are în prezent 73 de unităţi în Bucureşti şi în 17 judeţe. Banca şi-a propus să ajungă la 75 de sucursale până la finalul acestui an.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed