Ministrul Agriculturii anunţă că au demarat negocierile pentru menţinerea în activitate a fabricii de zahăr de la Luduş

”Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut miercuri, 11 mai 2022, o întâlnire oficială cu managementul companiei Tereos România, la sediul MADR. Întâlnirea a avut loc în contextul mandatului primit de conducerea MADR de la Guvernul României privind negocierile pentru menţinerea activităţii fabricii de zahăr de la Luduş, continuarea activităţii de cultivare a sfeclei de zahăr în zonă şi, implicit, păstrarea locurilor de muncă ale salariaţilor din fabrică”, anunţă ministerul.

Ministrul Chesnoiu a transmis conducerii companiei că există o determinare puternică din partea fermierilor pentru reluarea ciclului de producţie şi menţinerea integrităţii fabricii de zahăr de la Luduş.

„În cadrul întâlnirii pe care am avut-o săptămâna trecută cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr din zona Luduş, s-au desprins câteva soluţii posibile pentru menţinerea activităţii acestei unităţi de producţie. Fie că vorbim despre preluarea fabricii de către fermierii din zonă, fie de o asociere între fermieri şi  investitori privaţi sau de o asociere în format public privat, prin oferirea de către statul român a unor garanţii, munca depusă în cadrul fabricii de zahăr de la Luduş nu trebuie să se piardă, la fel investiţiile şi activitatea fermierilor din zonă. Consider că prin dialog deschis, cu bună credinţă, între toţi cei implicaţi în acest proces, putem găsi cea mai potrivită soluţie pentru continuarea activităţii fabricii”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.

Reprezentanţii companiei care deţine în prezent fabrica de zahăr de la Luduş din judeţul Mureş şi-au arătat deschiderea pentru demararea oficială a negocierilor pentru vânzarea acesteia.

Discuţiile cu toţi actorii implicaţi vor continua pentru a stabili un calendar clar al preluării investiţiei de la deţinătorii francezi. Vineri, 13 mai 2022, la ora 10.00, ministrul va avea o nouă întâlnire cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed