Ministrul britanic al Justiţiei face o vizită în România

“Vizita Lordului Cancelar, ministrul al Justiţiei, Kenneth Clarke, este un moment deosebit de important în relaţiile dintre cele două state. Marea Britanie a fost şi este un partener strategic care a susţinut în mod activ România în parcursul european. Trebuie subliniat că aceasta este prima vizită în România a unui membru al noului Guvern Conservator de la Londra, iar faptul că aceasta este efectuată de ministrul Justiţiei spune foarte multe despre importanţa pe care partenerii noştri europeni o acordă acestui domeniu vital pentru orice stat. În mod firesc, în cadrul întâlnirii, vom discuta despre cooperarea dintre cele două state, cu accent pe cooperarea în domeniul justiţiei şi susţinerea mediului de afaceri”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu, potrivit comunicatului MJ.

De asemenea, Predoiu a afirmat că, în cadrul întâlnirii de miercuri va fi prezentat proiectul lansat de MJ în luna august privind platforma pentru dialog şi cooperare cu mediul de afaceri, proiect susţinut şi de Ambasada Marii Britanii şi de Camera de Comerţ Britanico-Română. “Nu în ultimul rând, vom discuta despre Strategia pentru dezvoltarea Justiţiei ca serviciu public şi adoptarea noilor Coduri în contextul îndeplinirii obligaţiilor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare,” a mai declarat Predoiu.

Kenneth Clarke, o figură marcantă a vieţii politice britanice şi a Partidului Conservator, a fost numit Ministru al Justiției pe 12 mai 2010, potrivit MJ. Anterior, a deţinut diverse portofolii ministeriale: Finanţe, Interne, Sănătate şi Educaţie. Ca membru al opoziţiei, a ocupat funcţia de Ministru pentru Afaceri şi Inovaţie, în cadrul cabinetului conservator din umbră. Clarke este avocat (barrister), membru al Baroului din 1963. În 1980, a primit titlul de Queen’s Counsel (QC), una dintre cele mai înalte distincţii în domeniul judiciar din Marea Britanie. S-a născut în 1940. A studiat la Nottingham şi la Cambridge.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole