Mircea Geoană, despre candidatura la președinția României: „Sunt tot mai aproape de o decizie”

Mircea Geoană a vorbit, în cadrul unui interviu la Antena 3 CNN, despre o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale de anul acesta. Actualul secretar-adjunct al NATO a spus că România are nevoie de o nouă paradigmă de a funcționa la nivel administrativ, politic și tehnologic, în conformitate cu evoluția celorlalte țări europene.

„O decizie finală încă nu am luat-o și este evident faptul că trebuie să-mi fac datoria la NATO până în ultima zi de mandat. Este un lucru evident obligatoriu și care face parte din etica mea profesională și din obligațiile mele de lider politic român și la nivel lunar. Dar văzând ce se întâmplă în țară și în afara țării, sunt tot mai aproape de o decizie. Mai sunt încă câteva săptămâni până la alegerile locale din România. Mai sunt două, trei luni până la summit-ul de la Washington și îmi doresc foarte mult să contribui și pentru asta sunt în vizită în America, la un summit de succes, ca după aceea, evident, vom vedea ce ne rezervă viitorul și ceea ce avem de făcut.

Eu sunt extrem de măgulit, de flatat că se pare, cel puțin din sondaje, lumea avea o părere bună despre mine. A candida la președinția României reprezintă o decizie masivă. E o decizie importantă, e o decizie care implică responsabilitate. Eu n-am fugit de răspundere niciodată în viața mea, nici în momente grele, nici în momente mai favorabile din viață, dar cred că în acest moment, repet, sunt mai aproape de o decizie. Da, decizia finală, cu subiect și predicat, cu anunț public și terminând această perioadă de întrebări repetate și de răspunsuri încă evazive din partea mea, o vom trata ca atare,” a transmis Mircea Geoană.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed