MIRELA VAIDA a fugit din București! ” Încă sunt în stare de șoc. Am plâns”

A trăit teroarea în direct, la TV. Mirela Vaida își revine cu greu după episodul petrecut vineri, în platoul „Acces direct” (Antena 1), unde a fost atacată cu un bolovan, de o femeie dezbrăcată, însă nu a anulat vacanța la munte, promisă copiilor. Vedeta a povestit aseară prin ce a trecut.

 

E război între ministrul ION și UDMR! Cîțu a ales pe cine susține

 

 

„Vreau să vă mulțumesc pentru toate cuvintele de încurajare pe care le-am primit, am ajuns la munte, pentru că era pregătit un weekend la munte cu familia. Încă sunt în stare de șoc, presupun că se cunoaște și faptul că am plâns. Pentru cei care cred că este o farsă, eu le doresc din tot sufletul și cu mâna pe inimă să nu trăiască niciodată ceea ce am trăit eu astăzi (n.r. vineri), pentru că efectiv mi-am văzut moartea cu ochii. Mai multe detalii o să am, cred, luni de la poliție și tot luni cred că voi fi în stare să vă spun ce s-a întâmplat. Da, este adevărat, pare incredibil, dar ușa aceea laterală de la intrarea în platou nu este păzită. Este o ușă de serviciu pe unde ies colegii la țigară, unde parcăm noi mașinile, într-adevăr, poate intră oricine”, a povestit Mirela Vaida, vineri seara, pe InstaStory.

 

AUR se folosește iar de DRAMA unor muncitori români! ”Suntem singurii”

 

 

Prezentatoarea emisiunii „Acces direct” se află la munte, în Poiana Brașov, alături de familie, și încearcă să uite coșmarul prin care a trecut. Cei trei copii ai ei au început de câteva săptămâni lecțiile de ski, așa că Mirela nu a dorit să le întrerupă celor mici distracția.

 

Atacată de o femeie dezbrăcată, în emisiune!

Momente incredibile vineri, în platoul emisiunii „Acces Direct”, de la Antena 1! Prezentatoarea Mirela Vaida a trăit clipe de coșmar, fiind la un pas de tragedie în propria emisiune! În momentul în care se pregătea să prezinte subiectele emisiunii, Mirela Vaida a fost atacată de o femeie necunoscută, care a intrat în platou și a aruncat un bolovan spre ea. „Sunt în stare de șoc. Am fost atacată, fix când am intrat în paltou. Avem un pietroi foarte mare și foarte greu care trebuia să vină în capul meu. A intrat o femeie dezbrăcată complet, pe o ușă lăturalnică, țipa încontinuu să îi dau banii”, a spus Mirela Vaida, plângând.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed