Mişcarea „România noastră”, care îl are între fondatori pe Geoană, a fost lansată

Evenimentul a fost prezentat de jurnalistul Radu Soviani şi a constat în susţinerea unor discursuri de maximum cinci minute din partea câtorva zeci de membri fondatori ai mişcării „România noastră”.

 

Prezentarea evenimentului a fost una de tip american, cei care au ţinut discursuri adresându-se participanţilor aşezaţi în semicerc în timp ce în spatele vorbitorilor pe un ecran de aproximativ o sută de metri pătraţi erau prezentate denumirea mişcării şi sigla acesteia – o casă tricoloră cu acoperiş roşu.

 

Totodată, pe ecran rula sloganul „Construim împreună România noastră”.

 

Printre cei care au vorbit s-au numărat Ovidiu Lipan Ţăndărică, Dana Safta, Radu Magdin, Marian Staş, Andrei Postelnicu, Mihaela Mihai şi alte persoane din diferite domenii de activitate.

 

Senatorul independent Mircea Geoană le-a spus participanţilor, în discursul său, că proiectul „Casa România” înseamnă că fiecare cetăţean român are o bucăţică de acţionariat din România, că mişcarea are rolul de a-i determina pe cetăţeni să se implice şi de a nu se mai lăsa conduşi de „lipitori de afişe de la partide”.

 

Geoană a mai spus că nu a pornit el această mişcare în totalitate şi că aceasta reprezintă un loc simbolic de întâlnire pentru cei care vor să adere.

 

Mircea Geoană a venit la eveniment împreună de soţia sa, Mihaela Geoană, cei doi stând împreună. În sala s-au mai aflat soacra senatorului, Margareta Costea şi fiica acestuia.

 

La eveniment, a asistat şi social-democratul Doru Giugula, el spunându-le jurnaliştilor prezenţi că a venit din proprie iniţiativă, să vadă „cum cade iar Mircea Geoană în cap”.

 

La lansarea mişcării „Casa România” au participat câteva sute de persoane.

 

Senatorul Mircea Geoană spune, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că mişcarea „România noastră” este „mai mult decât un ONG” şi „mai puţin decât un partid politic”, el precizând însă că un „braţ” politic poate fi dezvoltat şi că poate sprijini candidaţi în alegeri.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed