Moartea visului economic american

După încheierea Războiului Rece, lumea a rămas cu o singură superputere – Statele Unite – şi o singură ideologie majoră, capitalismul. Preşedintele George Bush (tatăl) aprecia că lumea trebuie să înveţe „calea americană“. „Ştim ce funcţionează. Pieţele libere funcţionează“, declara el. Iar pieţele libere s-au extins timp de două decenii, ajungând chiar şi în China, pe lângă fosta URSS şi India. Creşterea rapidă care a urmat a contribuit la reducerea dramatică a sărăciei din China şi India, deşi în multe alte ţări ex-sovietice există încă nostalgii legate de sfera de influenţă a Moscovei.

Dar, comentează „The Guardian“, era inevitabil ca globalizarea să intre în criză, iar ceea ce am experimentat în ultimii doi ani este doar începutul. Americanii îşi consumă din nou economiile şi se îndatorează pentru a cumpăra lucruri pe care nu şi le permit, în timp ce exporturile Chinei ating niveluri-record. Din perspectivă istorică, acesta este un semn că dezechilibrele globale s-au întors. Schimbările politice combinate cu o revoluţie tehnologică au produs întotdeauna frământări. A doua revoluţie industrială, spre exemplu, care cuprinde cinematograful, curentul electric, automobilul şi avionul, a modificat echilibrul de puteri din secolul 19.

Citeşte mai departe pe Cotidianul.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed