Moroșanu nu-l uită pe Ghiță: ”O să am mai multă susținere din partea poporului să bat un parlamentar”

0

Cătălin Moroșanu nu exclude o posibilă revenire în ring, chiar dacă au trecut doi ani de la meciul de retragere organizat la Cluj-Napoca, împotriva lui Daniel Sam.

Daniel Ghiță l-a provocat în repetate rânduri pe Moroșanu cu postările sale de pe rețelele de socializare. Cel poreclit ”Moartea din Carpați” spune că ar fi destul de complicată o întâlnire în ring cu Ghiță, având în vedere că fostul kickboxer este acum parlamentar, din partea PSD.

”Cred că o să am susținere din partea poporului să bat un parlamentar”, a glumit Moroșanu, în direct la Ora Exactă în Sport.

„Eu mereu am spus, mi-am făcut meciul de retragere în 2019, la Cluj, în 2020 am vrut să fac un eveniment în Anglia. Îmi tebuie cel puțin opt luni de zile ca să intru în formă, să pot să am un meci la un nivel înalt. Dacă avem această pandemie, să mă apuc iar de antrenamente, este un efort destul de mare pentru mine. Nu exclud lucrul ăsta.

De câte ori n-am fost provocat de Daniel (n.r. – Ghiță)? Mereu au fost discuții, că de ce nu ne luptăm, Daniel este în Parlamentul României… e cam greu acum. Eu cred că o să am mai multă susținere din partea poporului să bat un parlamentar. Nu? (n.r. – râde).

Nu exclud (n.r. – o revenire). Nu știu cum evoluează această pandemie, dacă mă voi lupta trebuie să am spectatori, să am susținere”, a spus Cătălin Moroșanu, la Ora Exactă în Sport.

„Dacă spun adevărul se victimizează Moroșanu, că are Ghiță ceva cu el! Acum, orice amator vede că Moroșanu este un luptător mediocru, mediatizat prin show-uri ieftine, iar o comparație cu mine este o jignire gravă. Moroșanu este bun la show-uri TV, nu în ring. Am spus-o de multe ori și s-a adeverit.

Nu poți lupta cu oameni care nu au nicio legătura cu kickboxul și să faci show pe bani grei. Mai nou folosește kikcboxul pentru politică, el fiind membru al unui partid politic”, spunea Ghiță, anul trecut, pentru evz.ro.