Moscova închide Agenţia Statelor Unite pentru dezvoltare internaţională

Mucenic Ioana

Ministerul de Externe de la Moscova anunţă într-un comunicat că activitatea USAID în Rusia este departe de a corespunde “obiectivelor declarate de facilitate a dezvoltării cooperării umanitare bilaterale”. “Este vorba mai degrabă de tentative de a influenţa procesele politice acordând burse. Societatea civilă rusă a devenit suficient de matură şi nu mai are nevoie de «direcţionare externă»”, arată ministerul, care subliniază că USAID ar trebui “să îşi înceteze activităţile la 1 octombrie”.

 

Departamentul de Stat american, sub administraţia căruia se află Agenţia, a anunţat marţi că a fost “informat recent” de Moscova în legătură cu decizia de a pune capăt tuturor operaţiunilor USAID în Rusia. Şi s-a declarat “extrem de mândru de ce a făcut USAID în Rusia în ultimele două decenii”.

 

De la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, Agenţia a cheltuit 2,7 miliarde de dolari în Rusia în diverse proiecte cum ar fi lupta împotriva SIDA sau protecţia mediului. USAID a susţinut financiar asociaţii politice şi de apărare a drepturilor omului, în special organizaţia neguvernamentală Golos.

 

Acest ONG a denunţat nereguli la legislativele ruse de la sfârşitul lui 2011. Washingtonul a criticat acest scrutin şi preşedintele Vladimir Putin a acuzat diplomaţia americană că încurajează mişcarea de contestare împotriva sa prin mediul asociativ.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole