Mutare în forţă de la eMAG: Retailerul online vine cu idei noi şi surprize de proporţii pentru clienţi

 

Timişoara devine, astfel, al doilea oraş, după Bucureşti, în care sunt deschise câte două showroom-uri eMAG. Noul magazin offline este al treilea inaugurat de companie în acest an, după cele de la Bucureşti  şi Sibiu.

 

„Pe fondul unei cereri tot mai crescute pe piaţa bunurilor de larg consum, ne dorim să venim şi mai aproape de clienţii noştri din vestul ţării, într-una din cele mai populate zone ale Timişoarei. Noul showroom va acoperi zona de sud a oraşului, vom avea expuse peste 1.000 de produse, în aproape 900 de metri pătraţi. Estimăm că noul showroom va permite livrarea a peste 120.000 de comenzi anual”, declară Sorin Dinu, Retail Director eMAG.

 

Clienţii pot testa produsele în showroom, înainte de a plasa o comandă .

 

Magazinul online este administrat de compania Dante Inter­na­tio­nal, care a înregistrat anul trecut o creştere de 45,4% a cifrei de afaceri, până la 2,472 mld. lei (550,6 mil. euro). eMag a deschis primul showroom în 2008, în Bucureşti, în cadrul Grant Shopping Center din cartierul Crângaşi. În prezent, eMAG are câte două showroom-uri proprii în Capitală şi în Timişoara şi câte un showroom în oraşele Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti şi Sibiu. eMAG mai are două puncte de livrare proprii, în Băneasa şi Piteşti.

 

Compania, fondată în 2001, este prezentă acum şi în Bulgaria, Ungaria şi Polonia. Acţionarul majoritar al Dante International este grupul sud-african Naspers.

 

Naspers, un grup cu venituri globale de 14,6 mld. dolari din media, TV şi comerţ electronic, deţine în România şi procesatorul de plăţi PayU şi site-urile de anunţuri OLX.ro şi Autovit.ro, însă cel mai important business este eMag, care a „înghiţit“ şi retailerul de modă Fashion Days. Naspers a intrat în România prin achiziţia autovit.ro.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed