Nadal – Regele Zgurii la Roland Garros – rezumat video

În finala disputată pe arena Philippe Chatrier din Paris, Rafael Nadal l-a învins pe Novak Djokovic, cu scorul de de 6-4, 6-3, 2-6, 7-5. Nadal a intrat astfel în posesia mult-râvnitei „Cupe a muschetarilor” pentru a şaptea oară din opt participări la turneul de la Roland Garros. Cu succesul de luni, numărul doi mondial a doborât recordul de victorii în Internaţionalele Franţei, pe care îl deţinea tot el, la egalitate cu suedezul Bjorn Borg. Finala, întreruptă din cauza ploii, a fost reluată luni la scorul de 2-1 în favoarea lui Djokovic, în setul al patrulea. Meciul fusese înterupt duminică într-un moment favorabil lui Djokovic, care reușise o serie incredibilă de 8 ghemuri câștigate consecutiv. În acel moment, Nadal a început să protesteze în legătură cu suprafaţa alunecoasă care îi limita mult viteza de deplasare.

 

La reluare, Nadal a redevenit jucătorul care a început meciul în forţă şi a reuşit să-şi îngenuncheze adversarul graţie top-spinului ucigător care, imprimat mingilor uscate, avea „efectul” scontat. Astfel, spectaculoasa „bătălie” dintre primii doi jucători ai ierarhiei ATP a luat sfârşit după două zile, deşi cronometrul oficial arăta trei ore şi 49 de minute de joc efectiv.

 

A fost a doua oară în istoria turneului când finala nu s-a putut încheia duminică, după cea din 1973, dintre Ilie Năstase şi Niki Pilici, care s-a jucat de-abia marţi. Rafael Nadal a câştigat toate cele şapte finale disputate la Roland Garros. Şi-a trecut primul titlu în palmares chiar la debutul său pe zgura parisiană, în 2005. De atunci, numele său a fost trecut pe Cupă în fiecare an, cu excepţia lui 2009, când a fost eliminat în optimile de finală de suedezul Robin Soderling. Meciul încheiat luni a fost a patra finală consecutivă de Grand Slam între Djokovici şi Nadal, precedentele trei revenindu-i liderului mondial.

 

Scorul întâlnirilor directe Nadal – Djokovici a urcat la 19-4 pentru spaniol, pe zgură diferenţa fiind şi mai mare: 12-2. Calificat pentru prima oară în finala de la Roland Garros, sârbul a fost şi el la un pas de o performanţă istorică – câştigarea celor patru turnee majore la rând, chiar dacă nu în acelaşi an. Singurii jucători care au ieşit victorioşi în toate cele patru Grand Slam-uri în acelaşi an au fost americanul Don Budge în 1938 şi australianul Rod Laver în 1962 şi 1969.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed