Naţionala de fotbal a României se află pe cea mai slabă poziţie din istorie, pe 46

Naţionala de fotbal a României a continuat în această săptămână seria rezultatelor nesatisfăcătoare. Prima reprezentativă a ţării noastre a reuşit o singură victorie în decursul acestui an, acela fiind într-un meci amical, cu Hondurasul. În campania preliminariilor pentru Campionatul European din Ucraina şi Polonia, tricolorii au acumulat doar doua puncte în grupa D, echipa pregatită de Razvan Lucescu remizând cu Albania şi Belarus.

Aceste rezultate succesive au determinat o coborâre vertiginoasă în clasamentul pe luna august realizat de FIFA, România aflându-se pe locul 46, cea mai slabă clasare din istorie. În aceeaşi situaţie se mai află Franţa, care a coborât până pe poziţia 27, una din gazdele Euro 2012, Polonia, care se situează pe 66 şi Marocul, care a ajuns pe 96.

 Nu la fel de rău stă naţionala ţării noastre la nivelul cotei de piaţă al lotului aliniat în aceste preliminarii. Chiar şi fără Adrian Mutu, suspendat pe o perioadă de nouă luni, România are o valoare de aproximativ 70 milioane de euro, aflându-se într-o ierarhie a transfermarkt.de pe poziţia 27 din acest punct de vedere.

 

 

 

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole