“Naționala de handbal nu e a mea! E a României!”

0

Revenit după doi ani la cârma primei reprezentative masculine, spaniolul Xavier Pascual recunoaște că echipa se află într-un moment dificil și spune că toată lumea din handbalul românesc trebuie să participe la redresarea ei.

Tehnicianul, care a stat 12 ani pe banca Barcelonei și a câștigat alături de clubul catalan nu mai puțin de 61 de trofee, a semnat un contract pe 3 ani, iar ca obiectiv principal are calificarea echipei la Jocurile Olimpice de la Paris.

. „E o mare provocare să fiu antrenorul echipei naționale a României. Sunt foarte fericit că sunt aici” – Xavier Pascual, antrenorul echipei naționale de handbal a României și a formației Dinamo București.

Dedu s-a declarat încântat de revenirea lui Pascual pe banca primei reprezentative.

 “Suntem bucuroși că în fața noastră se află și este antrenor al echipei naționale Xavi Pascual. În momentul de față el fiind la clubul Dinamo am reînodat această colaborare, care s-a întrerupt în urmă cu doi ani, pentru că Barcelona nu l-a lăsat să continue și la naționala României“ – Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

Selecționerul a recunoscut că se întoarce la prima reprezentativă într-un moment greu.

 “Trebuie să fim sinceri cu ce suntem noi acum, toată lumea trebuie să fie alături de echipa națională. Naționala nu e a mea sau a președintelui Dedu, este a României“ – Xavier Pascual, antrenorul echipei naționale de handbal a României și a formației Dinamo București. 

Vrea schimbări în handbalul masculin românesc

Tehnicianul echipei naționale recunoaște că formația pe care o antrenează se află într-un moment dificil și vrea să schimbe regulile. Pascual și-a amintit de eșecul din martie al României, acasă, în fața formației Kosovo, 30-25, din faza a doua a preliminariilor Campionatului European din 2022, din Ungaria și Slovacia.

 „Se întâmplă uneori ca atunci când joci cu Kosovo , Kosovo să câștige. Așa e în sport. Nu știm să acceptăm, dar aceasta e realitatea. Trebuie să fim sinceri și corecți cu noi. Trebuie să știm unde suntem. Avem nevoie de toți antrenorii, de toți jucătorii, avem nevoie de toată lumea să muncim împreună. După părerea mea aceasta este cheia. Dacă vrem să ajutăm echipa României să crească”  – Xavier Pascual, antrenorul echipei naționale de handbal a României și a formației Dinamo București.

Vrea să vadă cât mai mulți jucători tineri

Spaniolul are un plan pe care vrea să îl pună cât mai curând în aplicare.

„Este un proiect dezvoltat de Pascual și aprobat de federație, în care în fiecare lună antrenorul echipei naționale se va întâlni câteva zile cu jucătorii selecționați, în mare majoritate cei tineri pentru a-i antrena, a-i controla și a le da de lucru pe perioada dintre cantonamente, atunci când sunt la echipele de club. Acesta a fost și motivul pentru care s-a renunțat la play off  în Liga Națională, pentru a ajuta un pic echipa națională să crească. Toți antrenorii loturilor naționale, băieți plus antrenorii din centrele naționale, olimpice sau de excelență, toți sunt aici și vor alcătui planul de pregătire anual în funcție de obiectivele pe care le avem, strategia care va fi o coborâre de la modelul  de joc al echipei naționale către juniori pe paliere de vârste” – Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal. 

România va evolua în prima fază a preliminariilor Mondialului din 2023, într-o grupă cu Israel, Cipru și Moldova, însă deocamdată nu s-a stabilit dacă se va juca un singur turneu sau se vor disputa partide tur-retur între cele 4 echipe.

Spaniolul a chemat 32 de jucători la prima întâlnire

Echipa națională de seniori s-a reunit astăzi pentru prima activitate din această toamnă sub comanda lui Xavier Pascual. Tehnicianul spaniol a convocat 32 de jucători, care vor fi împărțiți în două grupe de câte 16.

 „Vreau să îi văd pe jucătorii tineri nu doar la meciuri. Echipa națională trebuie să fie deschisă pentru toți, fiecare trebuie să ajute echipa națională. În acest moment suntem într-o perioadă grea și trebuie să muncim. Să vorbim puțin și să muncim mult” – Xavier Pascual, antrenorul echipei naționale de handbal a României și a formației Dinamo București.

Lotul convocat de Xavier Pascual pentru cantonamentul de la București:

Portari: Dan Vasile (HCDS Constanța), Ionuț Iancu (Steaua), Alexandru Bucătaru ( CSM București), Claudiu Pal (SCM Poli Timișoara);

Interi: Robert Militaru ( Dinamo), Dan Racoțea (Dinamo), Octavian Bizău (Dinamo), Eduard Iordachi (CSM Bacău), Gabriel Ilie (HCDS Constanța), Liviu Caba (HCDS Constanța), Gabriel Burlacu (Steaua), Nicolae Ungureanu (CSM București), Tudor Botea (CSM București), Andrei Buzle (Minar), Călin Căbuț (Minaur), Antonio Bordeanu (SCM Poli Timișoara), Cristian Ghiță (Potaissa Turda), Marius Szoke (Potaissa Turda), Alexandru Ghivil (Potaissa Turda), Bogdan Mănescu (CSM Focșani);

Extreme: Ionuț Nistor (HCDS Constanța), Sabin Constantina (Steaua), Tudor Buguleț (Minaur), Vencel Csog (SCM Poli Timișoara), Roland Thalmaier (Potaissa Turda), Daniel Pop (Potaissa Turda), Nicușor Negru (Dinamo);

Pivoți: Gabriel Dumitru (Potaissa Turda), Daniel Susanu ( HCDS Constanța), Adrian Rotaru (CSM București), Andras Szasz (CSm București), Călin Dedu (Dinamo).

Cine Xavier Pascual?

Xavier Pascual are 53 de ani și timp de 12 ani a antrenat-o pe FC Barcelona, formație cu care a câștigat 61 de trofee, cele mai importante fiind Liga Campionilor de trei ori, Campionatul Mondial al cluburilor, de cinci ori, campionatul spaniol de 11 ori, Cupa Spaniei, de 10 ori și Supercupa Spaniei de 10 ori.

Barcelona antrenată de Pascual deține recordul de meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, 146, ceea ce înseamnă aproape 5 ani de victorii la rând și un egal, între 18 mai 2013 și 13 aprilie 2018, 133 de victorii la rând.

În următorii trei ani, spaniolul va antrena în paralel, echipa națională de handbal masculin a României și formația Dinamo București.

Dedu a plâns

La prezentarea lui Xavier Pascual s-a ținut un moment de reculegere pentru cel care a fost marele Ivan Patzaichin. Șeful FRH a fost vizibil emoționat de cumplita veste primită ieri.

“Am avut șansa să îl cunosc pe acest om! Un om bun de la care toți avem de învățat“ – Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.