In limbajul diplomatic, un eveniment care schimba regulile jocului se cheama “Game Changer”. Este atacul cu mortiere din Siria care a costat viata a cinci civili turci un astfel de “Game Changer”? In urma atacului, Turcia a bombardat tinte din Siria care ar fi costat viata a 34 de persoane. Parlamentul de la Ankara a aprobat un mandat de operatiuni militare in Siria pe o perioada de un an, desi oficialii sustin ca nu vor sa invadeze teritoriu sirian. In mediile internationale se discuta deja daca acesta este momentul in care comunitatea internationala ar putea interveni impotriva lui Bashar al Assad folosindu-se de pretextul atacului asupra unui membru NATO. De 18 luni incoace, puterile occidentale se feresc ca dracul de tamaie de o interventie militara in Siria. In Consiliul de Securitate al ONU, Rusia si China blocheaza orice rezolutie impotriva Damascului.
Acum, NATO e intr-o situatie extrem de sensibila. In afara trebuie sa asigure solidaritate si protectie Turciei. Inauntrul sau insa predomina teama de a fi atrasa intr-un conflict deloc simplu. Nici Guvernul de la Ankara nu pare dornic de o asemenea aventura. O demonstreaza atitudinea Turciei in cadrul NATO in acest caz prin invocarea articolului 4 (care prevede doar consultatii de urgenta) in loc de articolul 5 al Cartei Atlanticului de Nord (care prevede o operatiune militara aliata in caz de agresiune). Si totusi asta nu inseamna ca Ankara va fi multumita cu o pura sustinere verbala. Guvernul Erdogan cere de luni de zile crearea unei zone de securitate la frontiera turco-siriana. Se discuta si posibilitatea instituirii unui spatiu aerian supravegheat de NATO. Ar fi primul pas catre o interventie militara in Siria.
Crestere economica ZERO in Franta (Le Monde)
O economie franceza in stagnare in trimestrul al treilea si al patrulea intr-o zona Euro aflata in recesiune. Acestea sunt previziunile Institutului National francez de Statistica si Studii Economice.
In aceste conditii, Guvernul francez ar trebui sa ajunga la o crestere economica trimestriala de 0,3% pentru a ajunge la o crestere agregata de 0,8% in 2013. Tinta este vitala pentru Franta avand in vedere ca bugetul prezentat de administratia Hollande este calculat pe aceasta baza. Peisajul conjunctural este insa extrem de sumbru, iar perspectivele pentru presedintele de stanga care tocmai a elaborat cel mai auster buget din ultimii 30 de ani nu sunt deloc pozitive. In afara de SUA (unde economia pare a creste usor) si Marea Britanie (care a cunoscut un usor reviriment dupa jubileul Reginei) restul lumii occidentale este in stagnare sau scadere. Economiile sunt blocate de eforturile de asanare bugetara, statele emergente cresc intr-un ritm ingrijorator de mic, iar pretul petrolului este in crestere constanta. Pana la finele anului, un baril de petrol Brent se va invarti in jurul pragului de 110 dolari, estimeaza specialistii. Franta nu are mare lucru de asteptat nici de la zona Euro, aflata in recesiune din al treilea trimestru, cu exporturi in scadere din cauza aprecierii monedei, dar si a scaderii cererii mondiale.
Campania electorala sporeste in intensitate (New York Times)
Unul se teme si altul spera ca America este intr-o noua campanie pentru sefia Casei Albe. Presedintele Obama si candidatul Mitt Romney tureaza motoarele mai tare si par ca sunt umar la umar intr-un sprint catre finish ce se anunta palpitant.
Democratul Barack Obama a pierdut ocazia sa isi consolideze avantajul din sondaje in fata oponentului republican in prima dezbatere televizata. Asta este concluzia unanima a comentatorilor americani. Asa ca Obama a facut in prima zi dupa dezbatere exact ce nu facuse cu o seara inainte. L-a atacat direct pe Mitt Romney la un miting electoral spunand ca politicile conservatoare extreme ale sale au fost mascate de cuvinte moderate. Cu o atitudine mult mai energica decat letargicul presedinte din dezbatere, Obama a afirmat ca “barbatul de pe scena nu vrea sa fie tras la raspundere pentru deciziile adevaratului Mitt Romney si pentru afirmatiile sale din ultimul an”.
De partea cealalta, republicanii au subliniat ca dezbaterea a dat un nou suflu campaniei, voluntarilor si donatorilor. Cu toate acestea, avertizeaza managerii de campanie, cursa nu e nici pe departe castigata. “Macar alegatorii se vor uita mai atenti la Mitt Romney”, cred consilierii sai, multumiti de faptul ca republicanul a putut castiga intr-o dezbatere axata pe economie. Acesta a fost motorul de campanie al lui Romney de la inceputul cursei electorale.
Ambele tabere asteapta acum publicarea ultimelor date privind somajul si crearea de locuri de munca. Va fi o ocazie importanta pentru unul din cei doi candidati sa intre in ultima luna inaintea alegerilor pe un trend favorabil.






