NATO, pe picior de război. UE, în expectativă

Anghel Alexandru

“Vom avea mai multe avioane în spaţiul aerian, mai multe nave pe mare, iar pregătirea forţelor terestre va fi consolidată”, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Anders Fogh Rasmussen la finalul unei reuniuni a ambasadorilor celor de 28 de state membre, la Bruxelles.

 

În același timp, în Uniunea Europeană Moscova pare să mai aibă ceva credit. Atitudinea ambiguă a Rusiei în Ucraina, care nu pare tentată să depăşească “linia roşie” printr-o intervenţie militară, accentuează divergenţele între statele UE în legătură cu oportunitatea impunerii unor sancţiuni economice Moscovei, relatează Euractiv în pagina electronică.

 

Deşi miniştrii de Externe din cele 28 de state membre UE au decis, luni, la Luxemburg, extinderea la 33 de persoane a listei cu persoanele vizate de sancţiunile Uniunii Europene, divergenţe profunde persistă în privinţa criteriilor pentru declanşarea celei de-a treia etape a măsurilor restrictive împotriva Moscovei.

 

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a declarat însă că liderii UE s-ar putea reuniuni săptămâna viitoare pentru adoptarea unui nou set de sancţiuni. Diplomaţii europeni consideră însă că este puţin probabilă organizarea unui summit extraordinar, mai ales că poziţiile statelor UE sunt total opuse în acest caz.

 

“Dacă Rusia nu depăşeşte linia roşie printr-o intervenţie militară, cred că nici UE nu va depăşi un nou prag, prin impunerea sancţiunilor economice”, a dclarat Stefan Lehne, expert UE pentru Europa de Est.

 

 

 

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole