NEWS ALERT Tribunalul a decis suspendarea grevei angajaților STB

Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din București nu au circulat joi, după ce șoferii STB au intrat în grevă. Ei cer salarii mărite, condiții mai bune de muncă și demisia directorului general. Mii de oameni, care au plecat de acasă la prima oră, au rămas blocați în stațiile în care mijloacele de transport nu au mai ajuns. 

UPDATE 16:00. Tribunalul Bucureşti a admis joi cererea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) de suspendare a grevei declanşate de sindicalişti, activitatea în transportul public din Capitală urmând a fi reluată imediat.

Decizia instanţei este executorie.

UPDATE 14.00. La Tribunalul București a început procesul în care magistrații judecă cererea de suspendare a grevei.

Decizia de azi este executorie, ceea ce înseamnă că șoferii trebuie să reia activitatea dacă judecătorii decid că greva este ilegală, chiar dacă hotărârea poate fi contestată.

Pe de altă parte însă angajații STB susțin că ei nu au organizat o grevă, ci un protest spontan, din cauza nemulțumirilor pe care le au.

UPDATE 11.40. Conducerea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) a depus la Tribunal o cerere în care solicită judecătorilor suspendarea grevei declanşate de sindicalişti.

De asemenea, într-un alt proces deschis la tribunal, STB solicită ca magistraţii să constate nelegalitatea protestului organizat de angajaţii STB.

În primul dosar, cel privind suspendarea grevei, instanţa a stabilit termen de judecată pentru joi, ora 14,00, iar cu privire la al doilea, pentru vineri.

Nicușor Dan: Nu e o grevă spontană, ci o acțiune orchestrată de sindicat

UPDATE 9.00. Greva de la STB este o acțiune ilegală și foarte gravă care afectează foarte mulți bucureșteni, a declarat primarul general Nicușor Dan. El a subliniat că nu e o grevă spontană, ci o acțiune orchestrată de sindicat. Primarul general l-a acuzat în mod direct pe liderul Vasile Petrariu și a spus că are dovezi contra lui și va depune plângeri penale.

„Acțiunea în instanță e depusă la Tribunalul București de STB, care cere să se constate că acțiunea e ilegală. Privind litigiul de muncă, va fi o cerere de intervenție din partea municipalității, pentru că greva afectează viața a sute de mii de bucureșteni.

Nu e o grevă spontană, ci orchestrată de sindicat, avem dovezi, avem scrise și depuse plângeri penale contra liderilor de sindicat care au orchestrat. Este o grevă politică, principal responsabil e Petrariu, consilier PSD în Consiliul General. Avem dovezi contra lui.

Fac apel la șoferi să înțeleagă gravitatea acțiunii lor și să reia activitatea. Șoferii care participă să știe că sunt deschis la dialog, dar nu prin intermediul liderilor de sindicat. Aștept să desemneze reprezentanți cu care să stăm de vorbă”, a declarat Nicușor Dan.

UPDATE 8.30. Sunt ambuteiaje deja în sectoarele 4 și 6 din București.

În zona Unirii, coada de mașini are sute de metri.

Zeci de polițiști de la rutieră dirijează traficul pe principalele bulevarde.

Prefectura București le-a cerut polițiștilor și jandarmilor să meargă în stații să să îi anunțe oameni să nu aștepte pentru că este grevă.

UPDATE 8.15. Metrorex a anunțat că introduce în circulație toate trenurile disponibile și va circula în orele de vârf la un interval minim posibil, a anunțat compania.

Pentru evitarea situațiilor de supraaglomerare, monitorizarea traficului se face pe trei paliere: la nivelul trenurilor, prin mecanici, la nivelul stațiilor, prin impiegații de mișcare și la nivel centralizat, prin operatorii de circulație. Sosirea trenurilor la același peron, în stațiile aglomerate, se va realiza pe cât posibil alternativ, astfel încât să nu se înregistreze valori crescute ale traficului de călători într-un interval scurt de timp, a anunțat compania.

Metrorex împreună cu Poliția Metrou, Jandarmeria și firma de pază iau măsuri de fluidizare a punctelor aglomerate, în special în stațiile de corespondență (Piața Victoriei 1 și 2, Piața Unirii 1 și 2, Dristor 1 și 2, Nicolae Grigorescu 1 și 2, Eroilor 1 și 2, Basarab 1 și 2, Gara de Nord 1 și 2).

UPDATE 7.35. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) face apel la conducerea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) şi la salariaţii operatorului să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană, în condiţiile în care joi dimineaţa nu a fost scoase pe traseu niciun vehicul din cauza unui protest al salariaţilor.

„Având în vedere că, în dimineaţa zilei de joi, 20.01.2022, STB SA nu a scos niciun vehicul pe traseu ca urmare a unui protest al salariaţilor, TPBI face apel la conducerea şi la salariaţii operatorului să respecte prevederile legale şi, indiferent de situaţia negocierilor, să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană. Pentru situaţii urgente neprevăzute, TPBI este pregătită cu un program minimal de transport pentru operatorul STB SA, prin care să fie asigurată o treime din capacitatea normală de transport. Conform reglementărilor, TPBI a indicat în acest program traseele esenţiale şi modul recomandat de împărţire a parcului redus de vehicule, pentru ca locuitorii Capitalei să se poată deplasa către principalele puncte de interes ale oraşului şi să se menţină legăturile cu staţiile de metrou”, a anunţat TPBI într-un comunicat de presă.

Potrivit reglementărilor în vigoare, oprirea totală a lucrului în situaţia actuală de stare de alertă, cu incidenţă crescută a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2, este ilegală şi produce un deserviciu uriaş populaţiei Capitalei.

UPDATE 7.20. Au apărut deja primele efecte ale protestului spontan al angajaților STB. Aplicațiile de ride sharing aplică deja tarife mai mari în urma cererii crescute.

De exemplu, la una dintre aplicații apare chiar un anunț potrivit căruia tarifele sunt crescute de 2,5 ori ca urmare a cererii crescute. Pentru un traseu din zona Cotroceni până la aeroportul Henri Coandă, care în mod normal ar costa 40 de lei, acum prețul depășește 100 de lei. La curse care în mod normal costau 10 lei, acum sunt 30 de lei.

Pe de altă parte, la metrou este aglomerație încă de la prima oră, pe peroane fiind sute de persoane.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed