Nicuşor Dan pierde sprijinul PNL pentru o nouă candidatură. Mai are șanse?

0

Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, l-a criticat în termeni duri, joi seară, pe primarul Capitalei, Nicuşor Dan, la evenimentul organizat de filială pentru evaluarea mandatului edilului, el afirmând că în urma unei cercetări de opinie realizate printre zeci de mii de locuitori ai Capitalei reiese că peste 70% dintre aceştia cred că Dan „nu merită un mandat în plus”. Burduja a criticat şi mandatul Gabrielei Firea, despre care a spus că a fost marcat de „risipă şi cumetrii şi incompetenţă”. Filiala PNL București a decis joi seară să îi retragă spijinul politic primarului general Nicușor Dan. Președintele PNL București Sebastian Burduja a declarat că partidul va avea candidat propriu la Primăria Capitalei.

„Suntem într-un moment important pentru PNL şi pentru tot Bucureştiul şi facem în seara asta ceea ce trebuie să facem. Suntem, în primul rând, o echipă unită. Suntem aici pentru a ne asuma, pentru că politica înseamnă, poate, în primul rând, asumare. (…) Suntem într-o seară în care, împreună, trebuie să luăm o decizie. Nu e o decizie uşoară, dar, repet, trebuie să facem ceea ce trebuie. Am împlinit astăzi un an de zile de când PNL i-a adresat primarului general în funcţie, domnul Nicuşor Dan, 10 solicitări, un decalog şi îl cunoaşteţi, nu au fost lucruri foarte complicate, lucrurile de care bucureştenii au nevoie. Şi i-am întrebat chiar pe bucureşteni, am făcut acest exerciţiu democratic pe care cred că trebuie să-l facă şi e sănătos să-l facă orice partid, orice organizaţie politică: Ce părere aveţi, dragi bucureşteni, merită Nicuşor un al doilea mandat, merită susţinerea PNL? Haideţi să vedem ce au spus bucureştenii! 72,63% au spus că domnul Nicuşor Dan nu merită un mandat în plus. Sunt 26.000 de bucureşteni care ne-au răspuns întrebării şi cărora le mulţumesc, pentru că au pus o oglindă în faţa lui Nicuşor şi sper să o vadă şi să o înţeleagă şi să nu o ia personal”, a afirmat Sebastian Burduja, joi seară, la evenimentul organizat de PNL Bucureşti sub sloganul ”A treia cale. Calea câştigătoare. Pentru Bucureştiul viitorului”.  El a precizat că PNL a analizat activitatea actualului primar, concluzionând că „niciunul dintre cele 10 obiective nu a fost îndeplinit, este eşec pe toată linia, proiectul Nicuşor a eşuat, din păcate”. Burduja a criticat şi mandatul Gabrielei Firea, despre care a spus că a fost marcat de „risipă şi cumetrii şi incompetenţă”.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.