Într‑un colț uitat al Moscovei a rămas o ruină. Una din acele clădiri dreptunghiulare tipic sovietice din anii ’60, proiectate de arhitecți fără nume. Copacii au început să crească pe acoperișul plat. Podeaua este ruptă. În ceea ce fusese odată holul central, există o frescă realizată în maniera tipică a realismului socialist, de fericire soră cu nebunia: un soare portocaliu, o tânără femeie cu părul în vânt, un deget întins precum mâna lui Dumnezeu în Capela Sixtină. Laba piciorului femeii este acoperită în întregime cu graffiti proaspăt: „PANKS!”, scrie pe el (adică „punks”, scris greșit în chirilică). Clădiri de acest gen sunt distruse zilnic în Moscova. Dar Dașa Zhukova (pe numele întreg Daria Alexandrovna Zhukova) vede frumusețea ei. „Fresca, lespezile, pictura: toate îmi amintesc de copilărie. Toate clădirile vechi au fost distruse, ca și cum cineva ar fi supt sufletul orașului. Iubesc Moscova – mirosul metroului sau mirosul asfaltului plouat. Dar orașul este răvășit.” Zhukova vrea să facă ceva pentru el. Și cum este unul dintre cei mai bogați patroni de artă ai lumii (este fiica unui mic miliardar și prietena lui Roman Abramovici, al nouălea miliardar al Rusiei), poate să o facă. În acel colț al Moscovei își va face propria oază de artă modernă, Centrul „Garage”, ca simbol al regenerării (pardon, reînvierii) plămânului Moscovei, lăsat prea mult în voia soartei, Parcul Gorki.
Imaginați‑vă Manhattanul fără Central Park, fără Guggenheim, și imaginați‑vă apoi cum ar fi fost să apară amândouă brusc, într‑o singură clipă și într‑un singur loc. Imaginați‑vă cât ar conta asta pentru psihicul orașului.
Ambițiile Dașei. Rem Koolhaas, poate unul dintre cei mai admirați arhitecți ai lumii, a fost chemat pentru a construi centrul de artă contemporană. „Îmi place ce face Rem, pentru că este atât de ancorat în realitate. El simte întotdeauna nevoile societății”, spune Zhukova. „Ideea este să păstrăm cât mai mult din forma actuală”, spune Koolhaas, într‑o engleză cu un ușor accent olandez. „În felul acesta, putem interveni în holocaustul clădirilor de epocă.”
Fresca, graffitiul, întreaga patină vor rămâne. Mobila va avea ceva din stilul uitat al designerilor sovietici. Dar centrul în sine va însemna mult mai mult: învelită în policarbonat translucid, locația va fi „un centru de cultură contemporană” cu săli de cinema, săli de conferință, cafenele și restaurante. „Un spațiu progresiv, fericit”, spune Zhukova, și totodată un mod diferit de a admira arta comparativ cu tradiționalul omagiu sovietic ritualizat pe care‑l întâlnești în muzeele care arată ca niște mausolee. „Aceasta este noua Rusie”, insistă Zhukova. „Sper că acest proiect îi va oferi Rusiei o nouă identitate, o identitate care va păstra toate elementele de până în 2012.”
Nevoia de a crea reconciliere între Rusia și lumea întreagă este ceva personal pentru Zhukova. Dașa a emigrat din Moscova la vârsta de zece ani, urmându‑și mama savantă în peregrinările confuze ale unei vieți de imigrant. S‑au stabilit în sudul Californiei. Vocea ei oscilează încă între un ton degajat à la „Valley Girl” și unul dur, moscovit. Actuala galerie de artă „Garage” leagă conexiunea ei cu Moscova de dragostea pentru arta modernă. Asta a fost misiunea ei încă din 2008. „Am petrecut mult timp la Londra și m‑am gândit că ar fi minunat să am un spațiu ca acela în Rusia”, spune Zhukova, cu simplitatea dezarmantă pe care și‑o poate permite numai un om cu adevărat bogat.
Povești de artă rusești. Arta modernă a avut o istorie turbulentă în Rusia. În anii ’20, Moscova era capitala avangardistă a lumii. Stalin a interzis arta abstractă. Sovieticii au susținut realismul socialist: CIA l‑a sponsorizat pe Jackson Pollock. Schițele s‑au șters de atunci, dar arta modernă este încă reprezentativă în țară, pentru o vedere mai liberală asupra lumii occidentale. De curând, un oficial rus al artei a favorizat statuile siropoase și înfumurate ale lui Zurab Tsereteli și Arianul, kitsch‑ul lui Ilya Glazunov. Zhukova i‑a așezat peste ironicii iepuri uriași ai lui Jeff Koons și peste Marina Abramovici goală, întinsă sub un schelet. Până acum, Zhukova reușea să îi atragă în galeriile ei doar pe cei deja convertiți, pasionații de artă modernă. Acum, Centrul „Garage”, ca parte a Parcului Gorki, va fi în atenția tuturor.
Parcul Gorki, sau Parcul Central de Cultură și Odihnă, reprezenta odată Arcadia sovietică, locul în care oamenii muncii veneau să‑și petreacă ziua socialistă într‑un mod ideal, în cel mai bun oraș și în cea mai bună țară din lume. Acolo se organizau diferite curse, spectacole de teatru și exista un serviciu poștal al parcului, pe care vizitatorii îl foloseau pentru a‑și trimite între ei flori și bilețele de dragoste. Acolo se ținea celebrul spectacol de balet „Lacul Labedelor”, pe o scenă amplasată în mijlocul unui bazin: la finalul spectacolului, apa din jurul scenei țâșnea ușor, ascunzând amfitrionii în spatele unei perdele de lichid. După 1989, parcul a intrat într‑un con de umbră. Bandele se întâlneau aici pentru schimburi de focuri. Porțile au fost închise: ca să poți intra, trebuia să plătești, dar era neclar de ce ai fi făcut‑o. Singura zi în care parcul era plin era de sărbătoarea anuală a parașutiștilor, atunci când moscoviții își ascundeau literalmente copiii în spatele porților blocate, din cauză că soldații beți veniți direct de la serviciu, din Caucaz, vomitau în fântâni și băteau zdravăn trecătorii.
Acum, Parcul Gorki întinerește. Intrarea este liberă din nou. Există cinematografe în aer liber, festivaluri de muzică indie‑rock, Wi‑Fi și terenuri de volei pe plajă. Parcul este plin de strălucire, bucurie și de moscoviți cocheți. De la Arcadia sovietică la Arcadia clasei de mijloc: iar totul se datorează celor două miliarde de dolari, cât se zvonește că ar fi venit de la prietenul Dașei, Roman Abramovici. Moscova și‑a reprimit parcul central, iar orașul resimte considerabil diferența. Și în curând, „Garage” va fi printre toate acestea: Wi‑Fi, terenuri de volei pe plajă și utopie de artă modernă. Închide bine ochii și poți vedea o viziune a cum ar putea arăta Moscova sau Rusia într‑o bună zi.
Noua generație. Și astfel de oaze tot apar în Moscova. Într‑un weekend de mai înmiresmat, mii de tineri moscoviți hoinăreau, fumau și se sărutau în „noaptea anuală a muzeelor”. Grămezi de buticuri, galerii și cafenele stau ascunse în fabrici revitalizate într‑un stil reprezentând versiunea Moscovei la Meatpacking District din Manhattan. La câteva sute de metri mai încolo este districtul polițiștilor corupți și încruntați; aici intri într‑o realitate paralelă. „Oamenii pe care‑i vezi aici fac parte din noua generație. Ei vor să fie mai deschiși”, spune Anton Belov, directorul general al galeriei „Garage”. „Ei vin la galeria «Garage» din Parcul Gorki (vechea galerie de artă a Dașei Zhukova se numea tot „Garage”) și văd că viața poate avea și o altă față, că poți organiza un spațiu frumos în 8.000 de metri pătrați. Ei încep să creadă în schimbare. O schimbare care se poate extinde: pe strada ta, în oraș sau în țară. Sunt aceiași oameni pe care‑i văd la protestele «pro‑democratice».”
Într‑o fabrică de vin modificată am vizitat „Paperworks”, galeria care a găzduit expoziția ultimului câștigător al celui mai prestigios premiu de artă modernă din Rusia, Premiul Kandinsky. El a fost câștigat de Yuri Albert pentru instalația sa denumită „Moscow Poll”, cerând publicului să răspundă la întrebări precum: „Munca unui artist arată altfel pentru tine dacă nu‑i împărtășești convingerile politice?” sau „crezi că un lucru bun de artă ne poate face viața mai bună?” Alături de vechile spații de artă au început să apară noi școli de artă și arhitectură. Institutul de Media, Artă și Design Strelka este unul dintre cele mai importante. Koolhaas este unul dintre directori la Strelka, iar grupul său de discuții AMO a schițat curriculumul. Legăturile sale cu Moscova sunt adânci. În 1967, pe vremea când încă era jurnalist, a vizitat Moscova. Acolo a descoperit moștenirea de avangardă a anilor ’20: „Aceasta a fost o structură care a însemnat mult mai mult: un nou mod de gândire cu privire la viața oragnizată. Nu aș fi devenit un arhitect dacă nu aș fi vizitat Moscova”. Acum Koolhaas locuiește la Moscova, continuând această tradiție. Programa lui și a AMO gândită pentru studenții de la Strelka oferă o educație diferită de cea a școlilor rusești, axate mai mult pe partea tehnică. Accentul se pune pe contextul în care se studiază, pe ceea ce are nevoie orașul. Anul trecut, un curs de arhitectură s‑a ținut într‑un spațiu public. Conceptul era complet diferit față de gândirea rusă, Strelka având chiar ideea să inventeze un nou termen – „obschestvennoye prostranstvo”, ceva care lega conceptele de „social”, „comunitate” și „civic” într‑o singură expresie. Cu câteva luni înainte de demonstrațiile de masă desfășurate la Moscova, studenții de la Strelka fuseseră deja cercetați pentru influența pe care ar fi avut‑o asupra mișcărilor de protest din oraș, proiectând modele pentru dezvoltarea Moscovei. „Imaginați‑vă un oraș construit de jos în sus. Un oraș în care oamenii să fie autorii și proprietarii spațiului în care trăiesc”, a scris un student. Proiectele de cercetare au fost publicate în cea mai recunoscută revistă moscovită, „Bolshoi Gorod” (Marele Oraș), introducând un nou vocabular în oraș.
Arta protestelor. „Dați‑ne orașul înapoi” a devenit o chemare clară a protestatarilor, iar protestele însele se transformau tot mai mult în performanțe artistice. Spectacole jucate în subsoluri până atunci se jucau acum pe străzi; se citeau lecturi și se vedeau filme în aer liber; în locul manifestațiilor moscovite au fost organizate o mulțime de „promenade cu scriitori” – zeci de mii de oameni se plimbau pe străzi, conduși de cei mai faimoși poeți și scriitori ai orașului, într‑un soi de „flanerie” (hoinăreală – n.r.) împotriva feudalismului.
În timp ce arta modernă, arhitectura și designul sunt inspiratoare, documentative și formează idei pentru o schimbare profundă a Rusiei, ele reflectă de asemenea restricțiile, provocările și pericolele. Deși Strelka are o curte interioară chiar în fața Kremlinului, are un bar și ține prelegeri în fața publicului, doar câțiva nonconformiști ajung înăuntru: „Vreau să fie deschis”, spune Ilya Oskolkov‑Tsentsiper, președintele Strelka, „dar e ca și cum ar exista un zid invizibil aici: chiar și atunci când sunt beți, ceilalți ruși nu se abat din drum aici”. Același lucru poate fi spus și despre fabricile revitalizate. Iar Oskolkov‑Tsentsiper e îngrijorat de Parcul Gorki, conceptul pentru care Strelka a ajutat dezvoltarea: „Am auzit un anunț la radio că se așteaptă ca acela să fie «noul loc în vogă al Moscovei», riscând ca oamenii să fie îndepărtați. Vă amintiți de acei parașutiști care obișnuiau să meargă acolo? Când toată lumea era speriată să intre? Ei au nevoie să meargă în continuare acolo, este parcul lor”. Din când în când, confruntarea poate fi violentă: la începutul lunii, o expoziție de artă modernă desfășurată în regiunea de sud a orașului Krasnodar a fost luată cu asalt de către naționaliști, activiști ortodocși și cazaci revoltați pe ceea ce ei percepeau a fi o atitudine antipatriotică. Punkeristele feministe de la Pussy Riot sunt în închisoare și e posibil să rămână acolo șapte ani, pentru că au năvălit în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova și au cântat o rugăciune prin care îi cereau Sfintei Fecioare Maria să le salveze de Vladimir Putin. „Diavolul a râs de noi toți”, a spus patriarhul ortodox rus.
Schisma dintre partea progresivă a Rusiei și tot ceea ce rămâne este foarte mare, potențialul confruntărilor dintre intelectualitatea urbană și mase fiind în creștere. În luna mai, revista „Bolshoi Gorod” a realizat un poster prin care făcea apel la nedivizarea țării în „noi și ei, Moscova și restul”. Strelka se concentrează acum pe o nouă componentă – „Hinterland” – prin care vrea să înscrie restul Rusiei pe agenda de dezvoltare și să caute posibilele modalități prin care să atenueze decalajul dintre oraș și district.
În felul ei, Dașa Zhukova speră că „Garage”-ul ei, care încearcă să integreze diferite componente ale identității ruse, poate juca de asemenea un rol armonios: „Am avut această problemă cu o identitate divizată secole la rând, de pe vremea când Petru cel Mare a încercat să europenizeze țara. «Garage» este un pas mic”.
Noul Centru „Garage” ar putea fi inaugurat anul viitor.
Endava se extinde
Una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, Endava, continuă expansiunea în Europa de Est prin achiziția unei companii din București și investiția într‑un nou sediu în Capitală. Acesta va avea o suprafață de 2.420 metri pătrați și va fi situat în complexul AFI Business Park. „Rezultatele bune ale companiei determină o continuare a extinderii și a investițiilor noastre în România și Republica Moldova. Creșterea operațiunilor noastre în această regiune a atins nivelul la care avem nevoie de un centru de livrări mai mare în București”, a declarat John Cotterell (foto), Chief Executive Endava. Cu aproape 1.000 de angajați, Endava are opt sedii în Marea Britanie, Statele Unite, România și Republica Moldova și are o cifră anuală de afaceri de peste 29 de milioane de lire sterline (34 milioane de euro). Compania livrează soluții de business și servicii informatice în special pentru organizații mari din domeniile servicii financiare, telecomunicații, media, sport&entertainment și servicii profesionale.
