Noul BMW Seria 3 ajunge în România în 2012. Galerie foto

‘BMW Seria 3 este cel mai bine vândut model al mărcii, prin urmare această lansare este de o importanţă majoră. Cu noul BMW Seria 3 vrem să recâştigăm prima poziţie în acest segment deosebit de competitiv, la fel cum am făcut-o în ultimii doi ani cu BMW Seria 5’, a declarat Marco Schulz, director general BMW Group România.

A şasea generaţie Seria 3 a crescut ca dimensiuni în comparaţie cu predecesoarea sa, cu un ecartament (faţă +37 mm, spate +47 mm) deosebit de evident. Plusul de lungime (+93 mm) şi la ampatament (+50 mm) accentuează silueta sportivă.

La interior, creşterea spaţiului este un beneficiu în special pentru pasagerii din spate. Gama BMW Seria 3 este disponibilă în trei variante de echipare şi echipamente – Sport Line, Luxury Line şi Modern Line. Fiecare are caracteristicile sale individuale, preluate din caracterul acestui sedan sport, cu combinaţii de materiale exclusiviste şi o calitate a finisajelor care subliniază valoarea premium a noii game.

Potrivit importatorului, patru motoare – rafinate,economice şi performante deopotrivă -, care dispun toate de noua tehnologie BMW TwinPower Turbo, vor fi disponibile la noul BMW Seria 3 Sedan încă de la lansare. Alături de cele două propulsoare diesel optimizate şi de mult premiatul motor cu şase cilindri pe benzină, clienţii se vor putea bucura de calităţile noii variante turbo cu patru cilindri, aflată în echiparea modelului BMW 328i.

Sursa foto: Autocar

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed