O altă instituţie a statului român a intrat în vizorul aleşilor pentru a fi POLITIZATĂ!

Acum, şefii Consiliului Concurenţei sunt numiţi de Guvern la propunerea Colegiului Consultativ, organism din care fac parte oameni de afaceri, reprezentanţi ai mediului academic, dar şi autorităţi care apără drepturile consumatorilor. În expunerea de motive parlamentarii spun că aşa „se creează posibilitatea apariţiei de grave conflicte de interese, deoarece reprezentanţii firmelor care fac parte din acest organ consultativ pot să facă oricând obiectul unei investigaţii ale Consiliului Concurenţei, iar concluziile anchetelor ar putea fi influenţate de aceştia”.

Printre cei care fac acum parte din Colegiul Consultativ se numără: Steven van Groningen, preşedintele Patronatului Bancar din România şi şeful Raiffeisen Bank, Mihai Bogza, reprezentantul Investitorilor din România sau Radu Merica, fost preşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Germane.

Chiar dacă îl are pe Steven van Groningen în Colegiul Consultativ, Raiffeisen Bank nu a scăpat nici de investigaţiile Consiliului Concurenţei, ultima deschisă chiar anul trecut, şi nici de amenzi. În 2010 a fost sancţionată cu peste 14 milioane de lei de autoritatea de concurenţă pentru oferirea de informaţii inexacte legate de atacul speculativ asupra leului din octombrie 2008, cu puţin timp înainte de declanşarea crizei economice în România. Tribunalul Bucureşti prin decizie definitivă a redus, în 2012, această amendă la 8 milioane de lei.

În plus, în expunerea de motive parlamentarii critică prezenţa unor cetăţeni străini în organismul consultativ, o anomalie pe care vor să o elimine. „Având în vedere importanţa acestei instituţii pentru economia de piaţă, este normal ca cei cu putere de decizie să fie cetăţeni români, care să cunoască temeinic realităţile României”, se arată în documentul citat.

Mandatul actualului preşedinte al Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, se termină în martie 2020.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed