O navă chineză, surprinsă jefuind navele britanice HMS Prince of Wales şi HMS Repulse, scufundate de japonezi în 1941

0

Ziarul malaysian New Straits Times scrie că dosarul este analizat de către Departamentul Patrimoniului Naţional malaysian şi că Înaltul Comisariat britanic de la Kuala Lumpur a fost avertizat cu privire la incident.

În imagini publicate de către The Maritime Observatory – o organizaţie britanică specializată în supravegherea oceanelor şi navelor -, apare nava Chuan Hong 68, care aparţine Fujian Ya Rui Marine, care efectuează operaţiuni de dragare cu o benă, folosită în recuperarea oţelului.

Nava chineză a ”lăsat în urma sa o pată de petrol cu o lungime de 2,5 kilometri”, acuză  într-o postare pe Twitter, The Maritime Observatory.

Potrivit Opex360, nava Chuan Hong 68 a fost imobilizată, în trecut, de către Malaysia, din cauză că a ”jefuit” trei epave ale unor nave de război japoneze.

Acest incident are loc în contextul în care china revendică aproape întreaga Mare de Sud a Chinei şi ignoră revendicări ale vecinilor săi, între care Vietnamul şi Malaysia.

Navele de război scufundate sunt considerate morminte şi sunt protejate printr-o Convenţie UNESCO a Patrimoniului Cultural Subacvatic.

Ele nu pot fi revendicate de către alte ţări decât sub al cărui pavilion au navigat.