O nouă pandemie bate la ușă! Cea mai mare îngrijorare a cercetătorilor

O nouă pandemie bate la ușă. S-ar părea că scenariul ”coronavirus” se va repeta, însă în cinci ani de zile.

Cercetătorii se așteaptă la orice și deja se gândesc la cum vor evolua lucrurile, dar și la ce tratamente vor fi necesare.

Mai exact, oamenii de ştiinţă se pregătesc deja pentru o posibilă viitoare pandemie de coronavirus care ar putea lovi în 2028, sugerând un ciclu de şapte ani, prefigurat din 2004 încoace.

În acelaşi timp, cercetătorii au descoperit o nouă ţintă pentru dezvoltarea de medicamente mai eficace pentru viitoarele şi actualele coronavirusuri, notează news.ro.

Este vorba despre cercetătorii de la Şcoala de Medicină Feinberg a Universităţii Northwestern, care au ajuns la concluzia că există un tipar, cu o perioadă de şapte ani, începând din 2004, de la epidemia de sindrom respirator acut sever (SARS) din China, continuând cu epidemia de sindrom respirator din Orientul Mijlociu (MERS) şi apoi cu cea de Covid-19, care ar putea semnala că o altă epidemie de coronavirus ar putea sosi în 2028.

Din fericire, în ciuda acestor evaluări neliniştitoare, autorii studiului au descoperit o nouă ţintă în lupta împotriva Covid-19 şi a viitoarelor coronavirusuri.

Încă o pandemie după COVID-19?

„Sperăm să nu avem nevoie de acest lucru, dar vom fi pregătiţi”, a declarat Karla Satchell, profesor de microbiologie şi imunologie la Feinberg, care conduce o echipă internaţională de oameni de ştiinţă ce analizează structurile importante ale virusului.

Echipa de la Northwestern a cartografiat anterior structura unei proteine a virusului numită nsp16, prezentă în toate coronavirusurile.

Acest nou studiu oferă informaţii esenţiale care ar putea ajuta la dezvoltarea de medicamente împotriva viitoarelor coronavirusuri, precum şi a SARS-CoV-2.

Studiul dezvăluie o zonă cheie, într-o anumită proteină care ajută aceste virusuri să funcţioneze şi să infecteze oamenii.

Cercetătorii spun că dezvoltarea unor medicamente care să ţintească această zonă poate împiedica viitoarele tulpini de coronavirus să devină mortale.

„Ideea este ca acest viitor medicament să acţioneze la începutul infecţiei. Dacă cineva dintre apropiaţi s-ar infecta cu un coronavirus, ai putea alerga la farmacie să iei un medicament care trebuie administrat trei sau patru zile şi, dacă vă infectaţi, boala nu va fi gravă”, explică prof. Satchell.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed