Marea Britanie s-a situat pe locul trei în clasamentul pe medalii, atât la olimpici, cât şi la paralimpici, dar succesul cel mai mare a fost poate cel de public, care a depăşit toate aşteptările, arată RFI.

Vara de aur a luat sfârșit chiar duminică seara, când în capitala britanică, unde după-amiaza temperatura ajunsese la 29 de grade, a început să sufle vântul și au căzut primii stropi de ploaie după o săptămână cu o vreme ideală pentru sport. O săptămână în care sportivii paralimpici au uimit o întreagă ţară, cu aproape trei milioane prezenţi pe bazele sportive și multe alte milioane uitându-se la televizor.

În total, peste 50 de milioane de persoane, din cele 63 de milioane câte numără Regatul Unit, au privit cel puțin 15 minute din transmisiunile sportive de la Jocurile Olimpice și Paralimpice.

Nume precum cel al sprinterului Johny Peacock, cu un picior amputat, câștigător al probei de 100 de metri plat, cu 10 secunde și 90 de sutimi sau al înotătoarei Ellie Simmonds, care suferă de nanism, câștigătoare a două medalii de aur, una de argint și una de bronz, au devenit aproape la fel de cunoscute ca cele ale atleților Mo Farah sau Jessica Ennis, cu care vor împărți platforma autobuzului cu etaj, care va purta sportivii medaliați pe un traseu prin centrul Londrei.

Spectatorii și telespectatorii vor rămâne cu imaginea celebrului atlet sud-african Oscar Pistorius, amputat de ambele picioare, câștigător al cursei de 400 de metri plat, primul sportiv care a concurat și la Jocurile Paralimpice și la cele Olimpice în același an, dar și cu aceea a mexicanului Jose Reyes, înotătorul fără brațe, care a câștigat proba de 50 de metri spate și a multor altora care au dovedit talent și tărie de caracter.

Fenomenul sportului paralimpic a devenit unul global. La Londra au participat sportivi din 164 de țări, față de 61 de țări câte au participat la ediția inaugurală de la Seul, din 1988.

Arenele sportive, nu doar stadionul olimpic și bazinul olimpic, au fost pline, ca și la întrecerile olimpice. Un astfel de succes poate contribui la transformarea în continuare a imaginii persoanelor cu dizabilități în Marea Britanie, unde, în pofida unor progrese consistente în ultimii 20 de ani, persoanele cu handicap se izbesc în continuare de multe obstacole și prejudecăți.

Pe un plan mai larg, Jocurile Olimpice și cele Paralimpice au constituit, după opinia cvasi-unanimă, un mare succes. Scepticismul inițial cu privire la capacitatea Marii Britanii de a organiza aceste două mari competiții s-a risipit și în amintire vor rămâne cu precădere imaginile spectatorilor entuziaști care încurajau sportivii țării gazdă, dar aplaudau întotdeauna cu sportivitate nu doar pe câștigători, ci pe toți participanții, în ansamblul lor.

Cât despre moștenirea acestor Jocuri–bazele sportive, instalațiile, Satul Olimpic–ele ar urma să fie reconvertite pentru uzul publicului, pentru practicarea sportului sau ca locuințe.

Mai presus de orice, va rămâne însă amintirea unei veri frumoase, în care o țară–fostă imperiu global, aflată într-o continuă decădere–a arătat că încă mai este în stare să strălucească la cel mai înalt nivel.