Obama declanșează contra-jihadul

0

Anunţul preşedintelui american a fost făcut cu o zi înainte comemorării a 13 ani de la atentatele care au îndoliat Statele Unite. La 11 septembrie 2001, 3.000 de persoane şi-au pierdut viaţa, în atacurile teroriste revendicate de gruparea teroristă islamistă al-Qaeda.

 

Într-un discurs ţinut la Casa Albă, Obama a precizat că sunt luate în considerare atacuri aeriene şi în Irak, ţară unde, începând cu 8 august, au avut loc 150 de raiduri aeriene ale forţelor americane. Alte măsuri pe care preşedintele american le va lua, pentru spijinirea luptei contra jihadiştilor Statului Islamic, le reprezintă trimiterea în Irak a 475 de consilieri suplimentari în ţară şi o creştere a ajutorului militar destinat opoziţiei siriene.

Potrivit unor experţi şi foşti oficiali americani, atacurile aeriene asupra Siriei vor fi desfăşurate în estul ţării, având la bază modelul atacurilor aeriene efectuate împotriva unor ţinte vizând Al-Qaida în Pakistan, Yemen şi Somalia. Momentan, nu se ştie dacă Obama va trimite doar avioane fără pilot pentru aceste atacuri sau îşi va asuma riscul de a-şi expune piloţii trimiţându-i în această misiune.

 

Cu toate acestea, experţii spun că aceste atacuri ale forţelor aeriene americane asupra Statului Islamic în Siria ar putea fi insuficiente, existând riscul ca Statele Unite să se antreneze într-un război civil în ţara condusă de Bashar al-Assad.

 

Cele mai importante puncte ale discursului lui Obama

 

Preşedintele american a declarat, la Casa Alba, că nu se poate baza pe preşedintele sirian, Bashar al-Assad, care îşi terorizează poporul. De asemenea, Obama nu consideră că Statul Islamic este o grupare islamică, precizând că „nicio religie nu cauţionează uciderea unor persoane nevinovate, iar marea majoritate a victimelor SI este musulmană”.

 

Teroriştii acestei grupări, în opinia lui Obama, reprezintă o ameninţare şi pentru Statele Unite şi aliaţii lor, chiar dacă nu a fost detectat niciun complot specific.

 

„Acesta este unul dintre principiile fundamentale ale preşedinţiei mele: dacă ameninţaţi America, nu veţi fi niciodată în siguranţă”, a spus Obama, în discursul susţinut la Casa Albă.

 

Miercuri, secretarul de stat american, John Kerry, a efectuat o vizită surpriză în Bagdad, pentru a-şi arăta sprijinul faţă de noul guvern irakian, în lupta contra ameninţării reprezentate de Statul Islamic.

 

Oficialul american a plecat încă de marţi într-un turneu în Orientul Mijlociu, care include vizite în Iordania şi Arabia Saudită, cu scopul de a crea o coaliţie formată din 40 de state, care să lupte contra grupării ultraradicale care terorizează Irak şi Siria.

 

Aproape 71% din americani susţin atacurile aeriene ale forţelor Statelor Unite care vizează Statul Islamic, în Irak, potrivit unui sondaj realizat recent de The Washington Post şi ABC News. Procentul a crescut semificativ faţă de cel arătat de un alt sondaj, realizat în urmă cu trei săptămâni, când 57% dintre respondenţi erau de acord cu astfel de intervenţii.

 

De asemenea, aproape jumătate dintre americani sunt de părere că atitudinea preşedintelui Obama faţă de extinderea fulgerătoare a Statului Islamic în Irak şi Siria a fost una mult prea prudentă.

 

Principala cauză a acestei schimbări de percepţii pe care americanii o au faţă de intervenţia militară a Statelor Unite în Irak şi Siria o reprezintă executarea celor doi jurnalişti american, James Foley şi Steven Sotloff, acte revendicate de jihadiştii Statului Islamic.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.