Comisia Europeană avertizează că țările UE nu și-au îndeplinit obiectivele de reducere a poluării pe care și le-au asumat
Statele membre UE sunt în întârziere cu îndeplinirea obiectivelor de bază privind modificările climatice şi fără politici mai puternice de reducere a emisiilor riscă să nu îşi îndeplinească ţintele, a avertizat luni Comisia Europeană, transmite Agerpres.
