Imigraţia este un subiect sensibil în vremurile bune, iar acum nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Criza economică a dezintegrat milioane de locuri de muncă în ţările bogate, ceea ce înseamnă că guvernele au devenit extrem de sensibile la impactul imigraţiei asupra cererii de mână de lucru indigenă.
Venituri vs productivitate. Asemenea preocupări sunt ilogice, deoarece imigraţia este contraciclică. Recesiunea din ţările bogate i‑a descurajat pe unii străini să‑şi mai încerce norocul. America, de pildă, asistă la un declin drastic al numărului de mexicani ce încearcă să‑i treacă graniţa de sud. De asemenea, unele studii sugerează că amplificarea fluxurilor de emigranţi este un indicator de bază în ce priveşte reluarea creşterii economice.
Şi totuşi guvernele ezită deseori să permită accesul fluxurilor de migranţi să intre pe piaţa muncii. În timpul recesiunilor, tendinţa lor este să ia măsuri de limitare a intrării de noi migranţi şi chiar să scape de cei deja existenţi. În ultimul an, guvernul danez, cel francez şi cel italian au dat peste cap zona de liberă circulaţie Schengen şi au reintrodus controale la graniţe. Chiar şi Australia şi Canada, pioniere ale sistemului „de punctaj“ care dă prioritate lucrătorilor calificaţi, au redus numărul permiselor de muncă.
David Cameron, primul‑ministru britanic, a impus un plafon pentru cei din afara UE. Spania, Japonia şi Danemarca au dus mai departe aceste măsuri, până la concluzia logică – scheme de „plată la plecare“, în care migranţii primesc diferite sume de bani ca să se întoarcă în ţările lor de origine.
Preocupările pe tema imigraţiei sunt de înţeles, mai ales într‑o perioadă în care locurile de muncă sunt greu de găsit. Sondajele din Europa şi din America arată că majoritatea localnicilor consideră că imigranţii fac mai mult rău decât bine şi reduc şansele indigenilor pe piaţa muncii. Totuşi, dovezile privind daunele produse lucrătorilor locali sunt fragile. În munca sezonieră şi în construcţii, munca ieftină a străinilor poate scădea salariile şi poate îngreuna situaţia muncitorilor slab calificaţi, dar flexibilitatea şi stăruinţa noilor lucrători pot impulsiona productivitatea şi încuraja inovaţia.
Porţi deschise. Solicitările asupra serviciilor publice pot supune unui test sever răbdarea localnicilor, mai ales când reducerile de buget îngreunează funcţionarea acestora. În Marea Britanie, de pildă, a fost tăiat un fond de urgenţă dedicat depanării autorităţilor locale ajunse în criză de finanţare a serviciilor publice. Şi totuşi, în timp, imigranţii restituie comunităţii mai mult decât povara suplimentară pe care o stabilesc pe termen scurt asupra educaţiei, sănătăţii şi altor bugete.
Politicienii spun deseori că doresc o dezbatere raţională despre imigraţie, dar prea des încurajează temerile votanţilor despre imigranţi în loc să încerce să le domolească. Mai ales în prezent, ar trebui să fie deosebit de precauţi. Există o concurenţă tot mai mare pentru abilităţile migranţilor: Asia devine rapid noul magnet.
China, care a fost închisă pentru forţa de muncă din străinătate, oferă permise de rezidenţă profesioniştilor, universitarilor şi antreprenorilor. În 2009, Shanghai a înregistrat 100.000 de străini. Un număr similar s‑au stabilit în portul sudic Guangzhou, atraşi din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Coreea de Sud este şi ea martora unei înmulţiri a străinilor, din 2007 încoace, şi este dornică să atragă în special absolvenţi de universităţi americane.
Imigraţia, în ansamblu, vine în ajutorul economiilor. Chiar acum, ţările bogate trebuie să se mulţumească cu orice ajutor economic pot căpăta. În loc să‑i trimită pe imigranţi acasă, cu toate competenţele, energia, ideile şi dorinţa lor de muncă, guvernele ar trebui să îi încurajeze să vină. Dacă n‑o fac ele, o vor face guvernele din alte părţi.
Migraţie după criză. Lisa Rakoczy a ajuns în nordul Londrei la mijlocul anilor 2000. Venea de la Cracovia pentru a studia engleza, sperând să se întreţină lucrând ca menajeră. Lucrurile au mers bine – până ce crahul şi criza economică ce a urmat i‑au lovit pe clienţii ei, până atunci prosperi. Concurenţa pentru un loc de muncă a devenit aprigă, odată ce familiile din clasa mijlocie au început să cheltuiască mai puţin pe ajutor în gospodărie. O vreme, a reuşit să câştige cât să‑şi plătească cursurile de limbă spălând toaletele din staţiile de cale ferată. Apoi a ajutat‑o o vreme sora ei, profesoară în Polonia. Dar la sfârşitul anului trecut, Lisa a obosit după atâtea încercări în viaţa ei de imigrant şi a plecat acasă.
