Oina, un joc uitat şi regăsit

Mucenic Ioana

“Între Federaţia Română de Oină şi Ministerul EDU este, de asemenea, un protocol de încercare a reintroducerii în şcoală şi a refamiliarizării elevilor cu oina, sport naţional”, a spus Mugur Şteţ, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, conform The Money Channel.

 

“Sunt zeci de echipe de copii în toată ţara şi nu există an în care să nu apară alte echipe de juniori în judeţele din ţară, ceea ce este îmbucurător”, a mai spus Şteţ.

 

Ca orice alt joc, oina are şi un campionat național, prea puțin mediatizat, dar la care participă 10 dintre cele mai bune echipe din țară.

 

“Pentru că suntem inca in sezonul estival, oina se poate vedea la Constanţa pe data de 9, când se va decerna titlul de Campion National. Apoi trecem la sezonul de iarnă, cand vom vedea oina doar în sală. Ca si arie de raspandire, avem peste 30 de judete in care se practica oina. Seniori sau juniori, scolari sau alte competenţe”, a mai spus Şteţ.

 

Şi Ministerul de Interne are echipe de oină. Cea a Jandarmeriei Bucureşti joacă cu succes în campionatul naţional, în care este înscrisă şi echipa Poliţiei de Frontieră Timiş.

 

“Jandarmeria are o tradiţie foarte lungă în acest sport, 50 de ani de activitate, este cea mai titrată echipă şi se străduieşte s-o menţină şi s-o ducă în continuare… Astăzi suntem intr-un meci demonstrativ, unde vrem să arătăm cât de frumos e sportul nostru tradiţional”, a declarat Radu Jerlăianu, căpitan de echipă la Straja Bucureşti.

 

“Trebuie să înţelegem un lucru. Terenuri există, dorinţă există, trebuie să ştim să le cuplăm”, a mai spus Jerlăianu.

 

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole