x


  • EUR
    4.8573
    USD
    4.1038
string(8) "economie"

Operator de plajă din Eforie Nord, amendat cu 5.000 de lei pentru nerespectarea distanţei între şezlonguri/ O terasă din Mamaia, închisă temporar

Autor: Money.ro | Sursa: news.ro | Publicat: 26.07.2020, 12:51

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis duminică, printr-un comunicat de presă, că au continuat pe data de 25 iulie, acţiunile de verificare a respectării normelor impuse în perioada stării de alertă în zonele aglomerate de pe litoral, la aceste verificări participând aproximativ 300 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai altor instituţii abilitate de control din judeţul Constanţa.

“Cu ocazia controalelor au fost verificate 175 de societăţi comerciale şi au fost aplicate 156 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 143.000 de lei, dintre care 56 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală (21.750 de lei), trei pentru nerespectarea normelor de protecţie sanitară în cadrul organizaării de activităţi de către operatorii economici (31.000 de lei), 26 pentru nerespectarea măsurilor sanitare în mijloacele de transport în comun (12.750 de lei), 16 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite (9.000 de lei) şi 27 pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (11.700 de lei)”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa. 

Astfel, în urma acestei acţiuni, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Eforie au constatat faptul că pe o plajă din Eforie Nord nu se respectă măsurile de distanţare socială, fapt pentru care au fost aplicate şase amenzi pentru nerespectarea distanţării.

De asemenea, un operator de plajă a fost amendat cu 5.000 lei, pentru că nu a păstrat distanţa legală între şezlonguri, acesta urmând să remedieze neregulile constatate. 

În urma unui control la o societate comercială cu punctul de lucru în staţiunea Mamaia, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale pentru nereguli privind protecţia consumatorilor, în valoare de 14.000 de lei, iar o terasă a fost închisă temporar până la remedierea deficienţolor constatate, fiind confiscate şi peste 20 de kilograme de carne şi peşte. 

Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa au făcut controale la nouă obiective  – unităţi de turism, cluburi si discoteci şi au dat 13 amenzi în valoare totală de 25.000 de lei.

IPJ Constanţa a mai transmis că scopul acestor acţiuni este ca cetăţenii să respecte măsurile de protecţie sanitară şi normele de protecţie împotriva răspândirii cu noul coronavirus şi recomandă respectarea măsurilor de distanţare fizică.