“Astăzi, când l-am văzut la şedinţa conducerii USL cum venea aproape la braţ cu premierul, vă mărturisesc că am avut un gust amar şi spun şi astăzi că domnul Oprea ar trebui să stea în ultima bancă.(…) Sunt absolut convins că nu va îndrăzni nimeni să-l proptească pe domnul Oprea în poziţie ministerială într-un guvern al PNL şi al PSD”, a declarat Ludovic Orban, deputat PNL.
Din tabăra social-democrată, vicepreşedintele PSD Ion Chelaru a replicat: “În primul rând, nu vom face niciun compromis cu ARD, ca să nu spun cu PDL. În al doilea rând, nu vom admite să modificăm Constituţia începând cu articolul 1, pe principiile fundamentale…. În al treilea rând, nu ne vom schimba orientarea dinspre UE şi NATO spre altă parte cum mai bâzâiau zilele trecute unii sau alţii.”






