Scriitorul este convins că mulţi europeni încurajează integrarea europeană a Turciei, dar că sunt şi “multe provocări” care împiedică lucrurile să meargă mai departe. “Acelaşi lucru se poate spune despre Turcia. Oamenii îşi doresc (integrarea), dar nu înţeleg că trebuie să îşi schimbe standardele, că Turcia trebuie să respecte drepturile omului, libertatea de exprimare”, explică el. Alăturarea de Uniunea Europeană nu este o chestiune de economie sau de politică, crede Pamuk, ci mai degrabă de “morală”.
Laureat al Nobelului pentru literatură, Ohran Pamuk se livrează complet scrisului. “Am câştigat premiul Nobel la o vârstă relativ tânără, dar asta nu înseamnă că mă retrag la pensie, dar pot dormi acasă”, mărturiseşte scriitorul, care lucrează acum la un volum care să reunească discursurile pe care le-a ţinut la Universitatea Harvard şi la un roman despre un vânzător stradal care îşi pierde slujba din cauza dezvoltării tehnologiilor.
Pamuk mai are un proiect care îi este drag: să recreeze edificiul în jurul căruia şi-a scris ultima carte, Muzeul Inocenţei, în care un bărbat colectează obiecte pe care le-a împărţit cu iubita sa, care îi amintesc de iubirea trecută, ca de o obsesie. Scriitorul speră că acesta se va deschide într-un an, chiar dacă este conştient că mulţi nu au încredere că îşi va duce proiectul până la capăt.
Într-un interviu acordat cotidianului spaniol ABC la începutul lunii octombrie, Orhan Pamuk mărturisea că a evitat întotdeauna problema fericirii. “Am tot ceea ce trebuie pentru a fi fericit, sunt mulţumit. Dar fericirea este chimică, este felul în care reacţionezi. Împart cu Kemal (personajul principal din Muzeul Inocenţei, n.r.) o anumită tendinţă de a căuta motive de nefericire”.
Scriitorul mărturisea că încă locuieşte în Turcia, după scandalul declaraţiilor sale despre genocidul armean, însă că trebuie să aibă gărzi de corp.
Romanul Muzeul Inocenţei, publicat în august 2008 în Turcia, este povestea tânărului Kemal şi a rudei sale îndepărtate Fusun, pe care o iubeşte. Romanul, la care Pamuk a lucrat şase ani, spune povestea acestora, începând din 1975 până în zilele noastre.
Orhan Pamuk (n. 1952) este cel mai cunoscut şi, totodată, cel mai controversat scriitor turc contemporan, asumat de întreaga Europă ca una dintre cele mai valoroase şi originale voci ale ultimilor ani. Născut la Istanbul, Pamuk a urmat studii de arhitectură la Universitatea Tehnică din oraşul natal, abandonate ulterior; în 1976 a absolvit Institutul de Jurnalistică al aceleiaşi universităţi. Din 1974 s-a consacrat aproape în întregime scrisului, după ce, o vreme, cochetase cu pictura.
Opera sa, tradusă în peste 40 de limbi, cuprinde romanele “Fortăreaţa albă”, 1985, “Cartea neagră” 1990), “Mă numesc Roşu”, 1998, “Zăpada”, 2002 şi un volum de memorii dedicat Istanbulului.
În octombrie 2006, Premiul Nobel pentru Literatură i-a fost decernat lui Orhan Pamuk, care, „în căutarea sufletului melancolic al oraşului său natal, a descoperit noi simboluri pentru înfruntarea şi împletirea dintre culturi“.
Pamuk a vizitat România în aprilie 2008, la invitaţia editurii Curtea Veche şi a Universităţii Bucureşti, care i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa.
