Panouri solare pe toate şcolile şi grădiniţele din sectorul 1 – proiect al Consiliului Local

Durata estimată pentru realizarea lucrărilor este de două-şase luni/unitate de învăţământ. Finanţarea lucrărilor se va face din fondurile bugetului local şi din alte fonduri legal constituite cu această destinaţie, precizează un comunicat emis luni de Primăria Sectorului 1.

Această iniţiativă face parte din programul ‘Eficienţă energetică – 2020’, iniţiat de primarul Andrei Chiliman, program care îşi propune înlocuirea surselor de energie clasică cu surse de energie alternativă, pe modelul implementat deja cu succes în marile oraşe ale Uniunii Europene.

În prima fază a acestui program vor fi montate sisteme de energie alternativă în clădirile de interes public din sectorul 1- unităţi de învăţământ şi spitale, urmând ca ulterior acest program să fie extins la blocuri şi la case. Utilizarea surselor de energie alternativă are multiple avantaje: reduce consumul de energie ‘clasică’ şi, implicit, scade costurile şi protejează mediul înconjurător.

‘Sectorul 1 va deveni prima comunitate cu adevărat eficientă energetic din România, prin utilizarea energiilor alternative, sub forma pompelor de căldură, a panourilor solare şi a panourilor cu celule fotovoltaice. Folosirea energiei alternative presupune economii atât la bugetul local, cât şi la bugetul familiilor, pentru că este mult mai ieftină decât energia clasică şi în plus creşte substanţial standardul de viaţă a locuitorilor, fiind ‘prietenoasă’ cu mediul’, subliniază Chiliman, citat în comunicat.

Potrivit specialiştilor, panourile solare instalate la blocuri şi la case, folosite pentru încălzirea apei menajere, pot asigura 100% din consumul de apă caldă al unei familii iar pompele de căldură, care vor fi instalate la blocuri, pot obţine o reducere cu până la 75% a consumului şi a costurilor cu energia electrică. Panourile fotovoltaice sunt dispozitive capabile să transforme energia solară în energie electrică. Energia solară cu panouri fotovoltaice este apreciată ca fiind una dintre sursele cele mai promiţătoare de energie în viitor. Aceasta este o energie curată, nelimitată şi nu produce emisii. Energia solară nu poluează apa sau aerul şi este complet silenţioasă.

În plus, este capabilă să furnizeze putere consistentă pentru uz rezidenţial sau comercial iar tehnologia utilizată pentru a produce sisteme moderne fotovoltaice a devenit mai bună, mai rentabilă şi este mai uşor accesibilă decât până acum.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed