Cele mai multe pensii ar putea rămâne înghețate în 2026, iar cei afectați vor fi cei care au venituri mici.
Rămân pensiile înghețate în 2026?
Pensionarii din România vor fi nevoiți să se descurce cu aceleași venituri cel puțin până în 2026, în timp ce Ministerul Muncii recunoaște că, în lipsa unor majorări reale, analizează doar acordarea unor ajutoare punctuale pentru cei cu pensii foarte mici.
În paralel, „mica recalculare”, promisă de aproape doi ani, rămâne incompletă, iar disputa privind plata pensiilor pe card continuă să genereze confuzie și nemulțumire.
Într-un răspuns transmis în exclusivitate la solicitarea Realitatea PLUS, Ministerul Muncii confirmă că valoarea punctului de referință utilizat în calculul pensiilor rămâne blocată la 81 de lei, conform legislației în vigoare.
Înghețarea acestui indicator se aplică și în anul 2026, ceea ce înseamnă că pensionarii nu vor beneficia de nicio creștere a pensiilor în perioada următoare.
Instituția precizează că ia în calcul doar variante de sprijin financiar ocazional pentru persoanele cu venituri foarte reduse, însă nu există în acest moment un calendar clar și nici o formulă definitivă privind acordarea acestor ajutoare unice.
Ce se întâmplă cu mica recalculare
În ceea ce privește mica recalculare, Ministerul Muncii anunță că aproximativ 225.000 de dosare sunt eligibile, dintre care circa 148.000 au fost deja procesate, restul aflându-se încă în lucru.
Deși procedura se prelungește de aproape doi ani, autoritățile susțin că eventualele drepturi rezultate din recalculare vor fi acordate retroactiv, începând cu luna septembrie 2024, indiferent de momentul în care este emisă decizia finală.
Ministerul justifică și ordinul privind transformarea zilelor lucrătoare în zile calendaristice prin necesitatea alinierii la noua lege a pensiilor, subliniind că această măsură are un caracter strict tehnic. Potrivit instituției, schimbarea nu afectează modul de calcul al vechimii și nu modifică drepturile deja obținute de pensionari.
În privința plății pensiilor, Ministerul Muncii afirmă oficial că alegerea metodei de încasare aparține beneficiarului. Cu toate acestea, în teritoriu, casele de pensii recomandă tot mai des plata prin cont bancar, în special pentru noii pensionari care au fost salariați și și-au primit anterior veniturile pe card.
Această diferență între poziția oficială și practicile din teren a alimentat nemulțumirea multor pensionari, care percep plata pe card drept o variantă impusă, nu opțională.









