Percheziţii în București într-un dosar de trafic de minori şi viol

Percheziții DIICOT

Procurorii şi poliţiştii efectuează, miercuri, percheziţii în Capitală într-un dosar în care se investighează, printre altele, infracţiuni de trafic de minori şi viol.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, miercuri procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor şi viol săvârşit asupra unui minor.

Procurorii precizează că cercetările efectuate în cauză au relevat că, în perioada 2019 – iulie 2024, un număr de opt persoane (majoritatea aflate în relaţii de rudenie) au constituit pe raza municipiului Bucureşti un grup infracţional în scopul obţinerii de importante beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor persoane vătămate (printre care şi o minoră în vârstă de 13 ani), atât pe teritoriul României cât şi al Marii Britanii.

„Din probele administrate a rezultat că sub coordonarea liderului grupului infracţional organizat membrii au recrutat mai multe persoane vulnerabile, pe care le-au controlat, supravegheat şi însoţit în locurile alese pentru practicarea prostituţiei (situate pe teritoriile ambelor state). De asemenea, au racolat clienţi prin intermediul unor anunţuri publicate pe site-urile de profil, stabilind totodată tarifele serviciilor oferite şi modalitatea de plată. Sumele de bani rezultate din activitatea infracţională au fost colectate de liderul grupului infracţional şi ulterior împărţite cu ceilalţi suspecţi”, arată anchetatorii.

În realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale liderul grupării criminale organizate ar fi recrutat o victimă minoră (în vârstă de 13 ani la acel moment) prin inducere în eroare şi profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate (cauzată de vârstă, lipsa experienţei şi o situaţie familială tensionată), pe care ar fi transportat-o şi cazat-o la diferite adrese din Bucureşti şi ulterior în Marea Britanie, determinând-o să practice prostituţia, menţionează DIICOT, care adaugă că bărbatul şi-ar fi însuşit integral sumele de bani obţinute de către persoana vătămată minoră.

„De asemenea, a sprijinit un alt membru al grupului infracţional să exploateze sexual o altă victimă minoră (14 ani) şi au întreţinut, în mod repetat, relaţii sexuale cu persoanele vătămate minore”, spun procurorii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed