Peste 160 de hotelieri au depus cereri pentru închirierea a circa 44,4% din plajele de pe litoral

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, doar hotelierii din această staţiune au depus circa 50 de cereri de închiriere a plajelor. “Hotelierii din Mamaia au depus peste 50 de cereri prin care cer să închirieze sectoare de plajă”, a declarat pentru NewsIn, Bucovală.

Litoralul românesc are în total 1.629.370 de metri pătraţi de plajă turistică, din care doar 44,4% este liberă pentru a fi închiriată hotelierilor, potrivit datelor DADL. Restul sectoarelor de plajă sunt deja închiriate către operatorii care au avut în administrare plajele anul trecut. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în cazul sectoarelor de plajă cu deschidere la mare. Dintr-o suprafaţă de circa 35.844 metri pătraţi, doar 18.210 metri pătraţi pot fi închiriaţi hotelierilor, respectiv 50%.

Astfel, la Mamaia, cu toate că plaja turistică se întinde pe circa 41,8 hectare, doar 20,1 hectare pot fi închiriate hotelierilor, restul sectoarelor fiind operate de Vega Turism, Pela Majestic şi Romned Port Operator, cel mai important operator de plajă de pe litoralul românesc Tot la Mamaia, din cele 6,5 hectare de plajă cu deschidere la mare, proprietarii de structuri de cazare din staţiune pot închiria de la DADL doar 41,9%, respectiv circa 2,7 de hectare.

În staţiunile Costineşti, Saturn, Mangalia şi 2 Mai nu există nicio bucată de plajă care să poată fi închiriată hotelierilor.

Neptun este staţiunea cu cele mai puţine sectoare de plajă care pot fi date spre administrare proprietarilor de structuri de cazare. Astfel, dintr-un total de 40.954 de metri pătraţi de plajă turistică şi circa 841 de metri pătraţă de plajă cu deschidere la mare, pot fi închiriaţi hotelurilor doar 3.531 de mp, respectiv 71.

Singurele staţiuni unde sectoarele de plajă libere depăşesc ca suprafaţă sectoarele care sunt deja date în administrarea unor operatori de plajă sunt: Constanţa, Năvodari, Olimp, Cap Aurora, Venus şi Vama Veche.

În Constanţa poate fi închiriată hotelierilor doar 65% din plajă, în Năvodari circa 58,2% din plajă, în Olimp circa 52,2%, în Cap Aurora 65,8%, în Venus 74,7, iar în Vama Veche 100%.

Hotelierii vor primi 0,2 metri liniari de plajă pentru fiecare loc de cazare, în baza Ordonanţei de Urgenţă privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, aprobată de Guvern, a declarat în mai preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală.

„Plajele vor fi acordate doar structurilor de cazare, iar pentru fiecare loc de cazare al hotelului, proprietarul primeşte 0,2 metri liniari de plajă. Astfel, un hotel cu 400 de locuri de cazare va avea o plajă cu o suprafaţă de 80 de metri liniari”, a explicat Bucovală.

Potrivit acestuia, noua ordonanţă de urgenţă, care ar trebui să elimine intermediarii dintre stat şi hotelieri, împarte plajele în cinci categorii: plajele comunale, care se vor întinde pe 20% din suprafaţa întregii plaje, plajele acordate hotelierilor, plajele rezidenţiale, care vor fi porţiuni alocate ansamblurilor rezidenţiale din staţiuni, plajele speciale destinate sporturilor şi plajele de lux.

„La Mamaia vor fi trei plaje comunale: una în zona Perla, una în zona Cazinoului din Mamaia, şi o altă plajă în nord. Aici oamenii vor putea să vină şi să stea liniştiti”, a precizat Bucovală.

Ordonaţa de urgenţă va interzice subînchirierea plajelor. Întreţinerea acestora se va face de Direcţia Apelor Române Litoral pe perioada iernii. Potrivit Ministerului Turismului, încheierea contractelor se va face în funcţie de o serie de criterii cumulative, respectiv clasificarea structurii de primire turistice (de la cinci la două stele), situarea faţă de plajă şi numărul de locuri de cazare. Criteriile minime pentru utilizarea plajelor în scop turistic vor fi stabilite prin ordin al ministrului turismului.

Lucrările de întreţinere şi ecologizare a plajelor vor fi realizate de Administraţia Naţională Apele Române, prin Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral. Acestea vor fi finanţate atât din bugetul propriu al administraţiei, cât şi din veniturile obţinute de la utilizatorii plajelor cu destinaţie turistică, proporţional cu suprafaţa utilizată.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole